Liliana Nicolaescu-Onofrei și Caroline Tissot au discutat colaborarea moldo-elvețiană în domeniile educației și culturii

Chișinău, 5 noiembrie 2021 – Președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și Directoarea Biroului de cooperare al Elveției, Caroline Tissot, au avut, astăzi, o întrevedere în cadrul căreia au discutat despre proiectele implementate în tara noastră cu suportul Elveției.

Președinta comisiei a exprimat recunoștință pentru susținerea pe care guvernul elvețian o acordă țării noastre în realizarea numeroaselor programe de dezvoltare în diverse domenii.

În mod special, au fost abordate programele educaționale și culturale care se bucură de sprijinul solid al Confederației Elvețiene.

A fost evidențiată contribuția importantă a partenerilor elvețieni la realizarea proiectelor de educație civică în învățământul general, de promovare a învăţământului profesional tehnic dual, de încurajare a participării elevilor în procesul decizional, de consolidare a dialogului intercultural între tineri, etc.

”Suntem interesați de continuarea acestei colaborări pe care o apreciem drept foarte importantă pentru Republica Moldova”, a subliniat deputata.  

Totodată, interlocutorii au vorbit despre proiectele culturale derulate la nivel național și în diferite regiuni ale țării, cu sprijinul Elveției.

Partenerii elvețieni au menționat, printre altele, inițiativa ”Hai să facem artă-n mahala”, a cărei idee constă în strângerea de fonduri pentru  promovarea proiectelor de cultură și artă în mediul rural.

”Putem realiza lucruri frumoase dacă unim eforturile și resursele autorităților, comunității, sponsorilor și partenerilor de dezvoltare”, a relevat  Liliana Nicolaescu-Onofrei.   

În acest sens, oficialii și-au exprimat disponibilitatea de a consolida colaborarea pentru dezvoltarea domeniilor educației și culturii și, implicit, crearea în localitățile Moldovei a condițiilor decente de viață și activitate, de afirmare și realizare a potențialului uman.

05.11.2021 Întrevederea președintei Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, cu reprezentanții Biroului de Cooperare a Elveției

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More