Legislativul a încuviințat stabilirea unor categorii suplimentare de cetățeni cu dreptul la reabilitarea balneo-sanatorială gratuită

Chișinău, 10 septembrie 2020 – Vor fi instituite noi măsuri de protecție socială pentru soții/soțiile veteranilor de război căzuți la datorie și soții/soțiile persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Guvern și votat în cadrul ședinței plenare de astăzi a Legislativului, în prima lectură.

Proiectul prevede modificarea Legii cu privire la veterani. Potrivit modificărilor, soții participanților la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace din rândurile militarilor căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate, precum și copiii acestora până la atingerea vârstei de 18 ani sau după această vârstă în cazul în are își continuă studiile în instituțiile de învățământ, până la terminarea studiilor, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani, vor avea dreptul la tratament sanatorial gratuit. Astfel, categoriile respective vor fi asigurate, o dată la trei ani, cu bilete de tratament sanatorial în centrele de reabilitare ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și în alte instituții de acest tip.

Cheltuielile necesare pentru realizarea acestei inițiative constituie cca 752,1 mii lei anual pentru 307 persoane din categoria menționată.

Totodată, proiectul prevede modificarea Legii privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Centrala atomo-electrică de la Cernobîl. Se propune reglementarea organului care eliberează legitimațiile participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. Eliberarea acestora se va efectua doar de către organele administrativ-militare, în modul stabilit de Ministerul Apărării.

Proiectul urmează a fi votat în cea de-a doua lectură. Legea va fi pusă în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More