În penitenciarele din țară ar putea fi create comunități terapeutice pentru deținuții dependenți de droguri

Chișinău, 21 aprilie 2022 – În penitenciarele din țară ar putea fi implementate măsuri pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri. În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, un proiect de lege, care prevede completarea Codului de executare cu un articol ce va reglementa expres posibilitatea de a organiza comunități terapeutice în instituțiile penitenciare.

Potrivit notei informative a proiectului, comunitățile terapeutice din penitenciare reprezintă un spațiu delimitat fizic în incinta instituției, în care beneficiarilor le va fi aplicat un complex de metode pentru tratarea dependenței de substanțe narcotice.

Scopul general al acestei comunități terapeutice constă în susținerea participării rezidentului în procesul de recuperare și însușire a unui mod de viață corect, schimbarea comportamentală, dezvoltarea și formarea de noi abilități și responsabilități sociale.

De menționat că în anul 2018, în comun cu experții norvegienii și reprezentanții Pompidou Grup al Consiliului Europei, în Penitenciarul nr. 9 Pruncul a fost demarat proiectul-pilot pentru reabilitarea persoanelor dependente de droguri, numit ”Comunitatea terapeutică”.

Proiectul de lege urmează să fie propus spre examinare în lectură finală în plenul Parlamentului.

20220421-212A8945

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...