În Moldova va fi instituit Fondul de reducere a vulnerabilității energetice

Chișinău, 15 iulie 2022 – În Republica Moldova va fi instituit Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Proiectul de lege privind crearea acestuia a fost votat, astăzi, în prima lectură, de către 73 de deputați. Fondul va avea drept obiective prevenirea și combaterea vulnerabilității energetice a populației și sporirea eficienței energetice.

Potrivit proiectului, pentru consumatorii vulnerabili urmează a fi instituită compensația lunară pentru achitarea facturilor la energie termică în sistemul centralizat, la consumul de energie electrică și de gaze naturale. De asemenea, se propune acordarea de subvenții pentru eficientizarea consumului de resurse energetice. Va fi creat Sistemului informațional ”Vulnerabilitatea energetică” care va fi destinat acumulării informațiilor privind parametrii de vulnerabilitate energetică a consumatorilor casnici și gestionării mecanismului de acordare a subvențiilor.

Conform DOCUMENTULUI, propus de Guvern, sursele de finanțare a Fondului vor fi mijloacele bugetului de stat și fondurile europene sau alte surse externe. Mărimea acestuia se va aproba prin legea anuală a bugetului de stat.

Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice va intra în vigoare la 1 septembrie 2022.

15.07.2022 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...