În ajunul Zilei Victoriei, la Minsk a fost dezvelit Bustul eroului moldovean Ion Soltîs

Minsk, 06 mai 2021 – Monumentul-bust al lui Ion Soltîs, Erou al Uniunii Sovietice, originar din Moldova, a fost dezvelit, astăzi, la Minsk. La ceremonie a participat delegația Parlamentului Republicii Moldova aflată în vizită oficială în Republica Belarus.

Speakerul Zinaida Greceanîi și membrii delegației, însoțiți de oficiali belaruși, au depus flori la Bustul eroului moldovean.

Potrivit Președintelui Parlamentului, inaugurarea Monumentului se datorează spiritului patriotic manifestat de diaspora moldovenilor în Belarus care au contribuit în mod considerabil la construcția obiectivului, precum și susținerii autorităților acestei țări.

”Este important să ne unim eforturile  pentru a rezista încercărilor de rescriere a istoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei și de reabilitare a nazismului”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Monumentul-bust a fost executat din bronz, de către sculptorul Hizri Asadulayev, membru al Uniunii artiștilor plastici din Belarus, și este așezat pe strada care poartă numele lui Ion Soltîs, în capitala belarusă. 

Eroul Uniunii Sovietice Ion Soltîs s-a născut în raionul Camenca, Moldova. În timpul unei lupte din Marele Război pentru Apărarea Patriei, într-o  localitate din Polonia, ostaşul moldovean s-a aruncat peste ambrazura mitralierei hitleriste și, în acest mod, a salvat viața camarazilor. Ion Soltîs a repetat fapta eroică a lui Aleksandr Matrosov, de asemenea Erou al Uniunii Sovietice.

Din delegația Republicii Moldova în cadrul vizitei oficiale în Belarus fac parte Speakerul Zinaida Greceanîi, deputații Vasile Bolea și Radu Mudreac, Secretarul general al Parlamentului Adrian Albu, ministrul în exercițiu al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Ion Perju.

DSC_4467

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova 

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...