În 2022, Parlamentul a primit un număr record de vizitatori

Chișinău, 23 ianuarie 2023 – Anul trecut, 9274 de persoane au vizitat Parlamentul Republicii Moldova, iar aproape 60% dintre ei au fost copii și studenți. Potrivit datelor statistice, este cel mai mare număr de când instituția legislativă organizează vizite ghidate pentru cetățeni. 80 la sută dintre persoane au venit pentru prima dată în excursie la Parlamentul Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2022, au fost organizate 401 vizite, iar persoanele au participat la 27 de ședințe plenare ale Parlamentului. Totodată, una din cinci vizite a inclus discuții cu deputații.

Cei mai mulți dintre vizitatori, 73,6 la sută, sunt locuitori ai capitalei, iar peste 15 la sută – din raioanele țării. De asemenea, peste 11 procente dintre vizitatori au fost cetățeni străini din Italia, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii etc. În aceeași perioadă, 400 de refugiați ucraineni au vizitat Parlamentul.

De la lansarea programului de vizite în Parlament, în 2014, peste 45 000 de persoane au venit în excursie pentru a afla mai multe despre activitatea legislativului.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...