Îmbunătățirea mediului de afaceri pentru investitori – o prioritate pentru actualul Parlament

Chișinău, 19 octombrie 2021 – Membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România (AIR) în Republica Moldova.

Discuțiile au loc ca urmare a întrevederii Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu reprezentanții AIR, în luna septembrie curent, în cadrul căreia s-a convenit organizarea unor ședințe pe platforma comisiei de profil.

Printre subiectele abordate se regăsesc armonizarea cadrului legislativ în vederea interpretării univoce a legislației, scutirile fiscale în domeniul alimentației și transportului personalului, modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, digitizarea serviciilor bancare și medicale, condiții favorabile pentru dezvoltarea energiei regenerabile, etc. 

Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, a salutat prezența membrilor Asociației Investitorilor din România și a apreciat interesul manifestat de aceștia în abordarea subiectelor de importanța majoră pentru climatul investiţional şi de afaceri.

Demnitarul a menționat că o comunicare permanentă cu reprezentanții mediului de afaceri este mai mult decât necesară.

Daniel-Vasile Nuțiu, președintele executiv al AIR, și-a exprimat speranța că aceste întrevederi vor deveni o tradiție iar deplina deschidere pentru dialog va fi în permanență.

România deține întâietatea în relațiile comerciale externe ale Republicii Moldova, atât la capitolul exporturilor din țara noastră cât și la importuri.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More