Igor Grosu, de Ziua Drapelului de Stat: „Tricolorul ne amintește că avem o datorie – să lăsăm copiilor noștri o țară în care merită să trăiești”

Chișinău, 27 aprilie 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de Premierul Dorin Recean, deputați și miniștri, a participat la ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului de Stat. În așa fel, a fost marcată împlinirea a 35 de ani de la adoptarea tricolorului drept simbol al suveranității, independenței și identității noastre naționale.

„Sub acest drapel am mers înainte, chiar și atunci când drumul era dificil, convinși că țara noastră merită mai mult. Merită pace, dreptate și demnitate. Totodată, tricolorul ne amintește că avem o datorie – să lăsăm copiilor noștri o țară în care merită să trăiești”,  a menționat, în discursul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, șeful legislativului a accentuat că ziua de astăzi este o ocazie în plus să îi onorăm pe cei care au luptat pentru ca Drapelul de Stat să poată fi arborat liber: „Curajul și sacrificiul celor care au luptat ne obligă să muncim  zi de zi pentru o Moldovă liberă, demnă și prosperă”.

În discursul său, Președintele Parlamentului s-a referit și la clipele de mândrie când drapelul Republicii Moldova este înălțat cu ocazia diferitor competiții sau întruniri internaționale. „Recent, ne-am mândrit cu el la Jocurile Olimpice de la Paris. Anul 2024 a fost cel mai rodnic din istoria noastră – cu cele mai multe drapele arborate pe cele mai înalte podiumuri. Tricolorul nostru ne-a unit, ne-a făcut mândri și ne-a făcut cunoscuți în toată lumea”, a accentuat șeful legislativului.

Tricolorul a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament. Ulterior, în 2010, Parlamentul a instituit ziua de 27 aprilie drept Ziua Drapelului de Stat.

27.04.2025 -  Ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului de Stat

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...