Igor Grosu a discutat cu președinta Comisiei de la Veneția și cu președinta Curții Europene a Drepturilor Omului

Chișinău, 22 mai 2024 – Evoluțiile din sectorul justiției și îndeplinirea celor trei recomandări ale Comisiei Europene au fost subiectele principale discutate de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Comisiei de la Veneția, Claire Bazy-Malaurie, și cu președinta Curții Europene a Drepturilor Omului, Siofra O’Leary. Oficialele participă la Chișinău, împreună cu alte 40 de delegații, la cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene.

Șeful legislativului și-a exprimat convingerea că împreună, cu sprijinul prietenilor și partenerilor din UE, Republica Moldova va putea răspunde provocărilor din perioada următoare, în mod deosebit în toamnă când vor fi organizate două scrutine electorale – alegerile prezidențiale și referendumul. „Pe 20 octombrie, moldovenii vor spune clar că vor să facă parte din marea familie europeană și acest lucru va fi consfințit și în Constituție, iar instituțiile responsabile vor face tot posibilul să organizeze alegeri corecte și să protejeze votul cetățenilor”, a subliniat Igor Grosu.

Demnitarii au discutat și despre organizarea pentru prima dată a votului prin corespondență în unele țări, dar și despre curățarea sistemului judecătoresc de corupți. Președintele Parlamentului a făcut apel să fie susținute autoritățile din Republica Moldova în lupta comună pentru democrație. „Chiar dacă este o luptă deloc ușoară, evaluarea sistemului judecătoresc va continua pentru că este singurul instrument care poate asigura un sistem de justiție din oameni integri”, a spus șeful legislativului.

22.05.2024 Întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), Siofra O’Leary

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...