Fracțiunea PAS, Blocul ACUM mulțumește poporului român pentru ajutorul generos anunțat de Președintele României, Klaus Iohannis

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate în Parlamentul Republicii Moldova salută întâlnirea la nivel înalt a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintelui României, Klaus Iohannis.

Vizita oficială a Președintelui Klaus Iohannis la Chișinău deschide o nouă etapă în relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și România și relansează parteneriatul strategic de integrare europeană, marcând ieșirea Republicii Moldova din izolare internațională. 

Cu această ocazie, ne exprimăm recunoștința pentru sprijinul constant acordat de România cetățenilor Republicii Moldova și pentru efortul diplomației române de a promova interesele țării noastre la nivel european.

Apreciem înalt contribuția Președintelui Klaus Iohannis la consolidarea parcursului european al țării și la  fortificarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene.

Adresăm mulțumiri cordiale poporului român pentru ajutorul generos anunțat de Președintele Iohannis și ne exprimăm gratitudinea pentru acest pachet de sprijin important, care ne dă posibilitatea să  depășim  multiplele crize în care ne aflăm și, totodată, ne ajută să continuăm procesul de dezvoltare și de modernizare a țării.

Fracțiunea PAS, Blocul ACUM va continua să consolideze  relațiile bilaterale cu România pe platformă parlamentară și va contribui la fortificarea cooperării strategice între statele noastre.

România rămâne a fi cel mai sincer partener al Republicii Moldova. Vă mulțumim că sprijiniți modernizarea țării noastre!

Fracțiunea PAS, Blocul ACUM

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More