Forumul Diplomației de la Antalya: Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a inaugurat discuțiile cu privire la sporirea eficienței organizațiilor regionale

Chișinău, 19 iunie  2021 – Prezentă la Forumul Diplomației de la Antalya (ADF),  Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a inaugurat panelul de discuții cu privire la sporirea eficienței organizațiilor regionale.

În alocuțiunea rostită, speakerul a menționat că este onorată să lanseze discuțiile din cadrul celei de-a treia sesiune de panel ADF și anume cele despre sporirea eficienței organizațiilor regionale.

Oficialul a menționat că organizaţiile internaţionale și regionale oferă cadrul legal pentru cooperare, asigură o uniformitate a actelor, dar și mecanismele necesare pentru transpunerea deciziilor în acţiuni concrete. ”În calitate de Președinte de Parlament, de multe ori m-am convins de eficacitatea organizațiilor internaționale și regionale în abordarea anumitor subiecte de interes comun dintre țările membre. Dar și de frumoasele rezultate obținute împreună”.

Potrivit Președintelui Parlamentului, abordările și viziunile comune asupra anumitor subiecte, cadrul legal internațional acceptat de părți, precum și buna colaborare pot contribui la eficientizarea și soluționarea multor probleme regionale.  Relațiile de bună vecinătate, cele de tradiție și interese regionale sunt esențiale în această colaborare.

Zinaida Greceanîi a subliniat drept exemplu pandemia de COVID-19 care a impus abordări comune nu doar la nivel regional, ci chiar pentru întreaga lume. Restricțiile aprobate de țările din regiune, regulile epidemiologice care necesită a fi respectate, diagnosticul și tratamentul persoanelor infectate, dar și necesitatea imperioasă de vaccinare ne sunt dovezi ale unor abordări de politici regionale eficiente. ”Prin asemenea viziuni comune putem spera la depășirea cât mai grabnică a pandemiei de coronavirus” a opinat oficialul.

Președintele Legislativului s-a arătat convinsă că organizațiile regionale sunt o forță, o putere, care poate mișca multe lucruri și poate realiza uneori, ceea ce pare imposibil.

Zinaida Greceanîi participă, în perioada 18-20 iunie curent, la prima ediție a Forumului Diplomației de la Antalya, organizat sub auspiciile Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

Forumul este conceput ca o reuniune anuală a liderilor politici, oficialilor de rang înalt, mediului academic, formatorilor de opinie, mass-media și a reprezentanților din sectorul privat, precum și a intelectualilor remarcabili din domeniul afacerilor internaționale și al diplomației.  ”Diplomația inovațională: eră nouă, abordări noi” este tematica primei ediții care a fost abordată în cadrul mai multor sesiuni de panel, pe parcursul acestor zile. Speakerul Zinaida Greceanîi a ținut un discurs și în cadrul rundei dedicate diplomației parlamentare.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...