Deputatul Vasile Bolea va participa la Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE

Chișinău, 30 iunie 2022 – Membrul delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), Vasile Bolea, va participa la ce de-a 29-a Sesiune anuală a AP OSCE. Aceasta se va desfășura în perioada 1-6 iulie, la Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Programul Sesiunii anuale a AP OSCE include ședința Comitetului permanent, a Comitetelor Generale și ședința plenară. Vasile Bolea este membru al Comitetului General pentru afaceri economice, știință, tehnologie și mediu.

De asemenea, în cadrul Sesiunii Anuale, urmează să fie aleși oficialii Adunării Parlamentare a OSCE: președintele AP OSCE, patru vicepreședinți, precum și președinții, vicepreședinții și raportorii Comitetelor Generale.

AP OSCE a fost creată în aprilie 1991 și este constituită din parlamentele tuturor statelor membre ale OSCE. În prezent, Adunarea este compusă din peste 300 de parlamentari, care reprezintă 57 de ţări.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...