Deputații i-au comemorat pe ostașii căzuți în războiul din Afganistan

Chișinău, 15 februarie 2024 – Deputații au păstrat un minut de reculegere, în ședința plenară de astăzi, în memoria ostașilor căzuți în războiul din Afganistan.

„Comemorăm acei 301 de tineri care nu s-au mai întors la baștină. Suntem alături de toți cei care au supraviețuit acestui război și s-au întors acasă, și-au clădit familii, suntem alături și de familiile tuturor celor care au participat în acest război nemilos”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Șeful legislativului a exprimat recunoștință celor care au supraviețuit războiului, mulțumind pentru curajul de care au dat dovadă și pentru sprijinul pe care îl acordă societății în fiecare zi. „Împreună vom face tot posibilul să ne apărăm țara și să trăim în siguranță”, a menționat șeful legislativului.

Tot astăzi, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu un grup de deputați au depus flori în amintirea celor care și-au pierdut viața în războiul din Afganistan.

15.02.2024 Depuneri de flori în memoria ostașilor căzuți în războiul din Afganistan

Astăzi, se împlinesc 35 de ani de la retragerea trupelor militare sovietice din Afganistan. Aproape 13 mii de moldoveni au participat în acel război, iar 301 de moldoveni și-au pierdut viața în acel război sângeros.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...