Deputații au votat pentru modificarea mai multor acte care vizează activitatea topografică, geodezică, cartografică și geoinformatică

Chișinău, 06 februarie 2020 – Deputații au votat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea mai multor acte normative, care țin de aspectele activității topografice, geodezice, cartografice și geoinformatice. Modificările au fost votate în lectura întâia.

În special, în Legea cu privire la geodezie, cartografie și geoinformatică se propune substituirea sintagmei ”certificat de competență” cu ”certificat topogeodezic și cartografic”. Acesta reprezintă un act permisiv eliberat de către organismul de certificare acreditat în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecțiunilor topografice și geoinformaticii care confirmă competențele necesare pentru desfășurarea activității în aceste domenii. Astfel, potrivit legii, activitatea geodezică și cartografică se desfășoară de către persoanele fizice și juridice care dețin sau care au angajați deținători de certificat topogeodezic și cartografic. Totodată, modificările reglementează temeiurile de suspendare/retragere a certificatului topogeodezic și cartografic.

Noțiunea de ”creare și actualizare” a fondurilor cartografo-geodezice de importanță statală se substituie cu noțiunea de ”dezvoltare” a acestora.

Din competențele Agenției Relații Funciare și Cadastru va fi exclusă cea de administrare a executării lucrărilor topografo-geodezice, cartografice, de cadastru şi actualizarea lor. Iar supravegherea metrologică se pune în sarcina Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței care poate implica în acest proces Agenția pentru Supravegherea Tehnică.

De asemenea, se propune modificarea Legii cu privire la infrastructura națională de date spațiale, prin care metodologia de formare a tarifelor pentru serviciile de rețea să fie aprobată de Guvern, iar entitățile publice să elaboreze costurile și tarifele conform metodologiei date, luând în considerație specificul fiecărei instituții și setului de date spațiale pe care îl dețin.

Sub noțiunea de ”date spaţiale” se subînțelege orice date cu referire directă sau indirectă la o locaţie sau la o zonă geografică specifică.

Modificările vor intra în vigoare la expirarea termenului de șase luni de la data publicării legii.

 

EMBED – https://www.youtube.com/watch?v=agv3-YQW0fA&feature=emb_title

 

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More