Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor incendiului de la Spitalul din Constanța
Chișinău, 01 octombrie 2021 – Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor incendiului care s-a produs astăzi în secția Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase din orașul Constanța, România.
„Avem vești triste de peste Prut. Potrivit Ministerului de Interne al României, șapte oameni au decedat astăzi în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Persoanele se aflau în secția Anestezie și Terapie Intensivă. Exprimăm sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele apropiate în urma acestei tragedii”, a declarat președintele Parlamentului.
În acest context, deputata PAS, Ana Oglindă, a propus efectuarea unui control al stării rețelelor electrice în spitalele din Republica Moldova, în special cele în care sunt tratați pacienții bolnavi de COVID-19, pentru a preveni eventualele riscuri de incendii.
Igor Grosu a solicitat Ministerului Sănătății ca aceste verificări să fie efectuate cât mai rapid.
”Dacă va fi nevoie de modificarea cadrului normativ, Legislativul va acorda tot suportul necesar organelor competente pentru ca asemenea situații să nu se întâmple”, a declarat Igor Grosu.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova