Declarația Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, după reuniunea Președinților de Parlament din Statele Baltice și Nordice (NB8)

Doamnelor și domnilor președinți, bine ați venit în Republica Moldova!

Sunt onorat să găzduiesc astăzi în Parlamentul Republicii Moldova această reuniune importantă. După o pauză de 8 ani, atunci când a avut loc în premieră o astfel de reuniune, aș îndrăzni să spun că asistăm la o vizită istorică, îndeosebi în contextul regional în care ne aflăm deja de 3 luni. Vă sunt recunoscător că sunteți aici și că sunteți alături de Republica Moldova într-un moment în care avem nevoie de prieteni mai mult ca oricând.

Două evenimente marchează astăzi destinul Republicii Moldova și viața cetățenilor noștri: pe de-o parte, avem un război neprovocat și neîntemeiat la hotar, care creează riscuri de securitate și afectează perspectivele de creștere economică; pe de altă parte, Moldova a depus cererea de aderare la UE și vede integrarea europeană drept un obiectiv național, care va aduce mai multă dezvoltare, stabilitate și democrație. Vizita dvs. de astăzi vine să încurajeze atât autoritățile, cât și cetățenii, într-un context în care avem nevoie să fim mai uniți și mai eficienți ca niciodată.

Am discutat cu omologii despre provocările și consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, despre prioritățile agendei comune și despre aspirațiile europene ale țării noastre. Din prima zi, Moldova a condamnat ferm războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, un război pentru care nu există nicio justificare. Am pledat pentru restabilirea păcii, iar moldovenii și-au deschis casele și inimile pentru refugiații ucraineni. Peste 450 de mii de refugiați au trecut prin Moldova, de la 24 februarie. Aproape 90 de mii rămân și acum în Republica Moldova – și jumătate dintre ei sunt copii și femei.

Suntem una din țările cu cel mai mare număr de refugiați raportat la populație, dar acest lucru nu ne va împiedica să continuăm să fim alături de toți cei care fug din calea războiului. Profit de ocazie și vreau să aduc mulțumiri oamenilor noștri care și-au deschis ușile și i-au primit în casele lor pe prietenii ucraineni.

Aduc mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în a ajuta vecinii noștri. De asemenea, îmi exprim recunoștința către prietenii noștri din Vest  pentru ajutorul oferit în a face față acestor provocări. Vă suntem recunoscători: împreună, cu inimă și cu ajutor, putem continua să dăm un exemplu de umanitate și solidaritate.

Războiul din Ucraina afectează mult Republica Moldova, deja lovită crunt de efectele pandemiei și de creșterea prețurilor la produse și resurse energetice. Provocările sunt multiple, încercările de destabilizare la fel, iar orice mic sprijin este important pentru ca Moldova să se consolideze democratic și economic, așa cum au făcut țările din Estul Europei în anii 1990 și 2000. Astfel, ca să dau doar un exemplu, deschiderea piețelor țărilor pe care le reprezentați pentru produsele moldovenești ar fi un ajutor direct și clar pentru antreprenorii noștri.

Un asemenea gest va constitui un sprijin foarte apreciat și salvator pentru producătorii moldoveni, într-un moment în care investițiile străine ocolesc regiunea din cauza războiului.

Am discutat și despre cooperarea în domeniul comercial-economic, cultural, educațional și perspectivele de cooperare în sectoare precum eficiența energetică, mediu, agricultură, turism. În anii următori, vrem să creștem gradul de independență energetică a țării și să ne conectăm mai mult la sistemul energetic european. De asemenea, suntem interesați să cooperăm în domeniul comunicării strategice și al securității informaționale, în consolidarea domeniului afacerilor interne, folosind experiența țărilor dvs. Republica Moldova este comunicațional o țară sub asediu, iar noi țintim să creștem reziliența societală, pentru a ne putea concentra pe reforma justiției, consolidarea democrației și creșterea nivelului de trai.

În ultimii ani Moldova a trecut prin trei crize care pun o presiune enormă pe țara noastră – pandemia, criza energetică și un război nedrept și inuman la ușa noastră. În toate, moldovenii au arătat o putere fără margini, unitate și solidaritate. Țara noastră mică și-a arătat lumii întregi ce inimă mare are. Noi am demonstrat că suntem europeni, că nu doar vorbim despre valori europene, dar și acționăm pe baza lor. De aceea, pe 3 martie, am semnat cererea de aderare la UE. Dorim să aderăm la Uniunea Europeană și vom continua demersul nostru cu demnitate și fermitate. Integrarea europeană este proiectul de țară al RM.

Știm că integrarea europeană înseamnă, înainte de toate, foarte multă muncă. Acest proces înseamnă eforturi susținute, comune, ale instituțiilor publice, ale mediului de afaceri, ale societății civile și ale cetățenilor, pentru a aduce în ordine țara. Suntem pregătiți să lucrăm cu dăruire, atât timp cât va fi nevoie, în această direcție. Drumul începe totuși cu un pas, așa că sper să fiți alături de noi în acest prim pas esențial care este dobândirea statutului de stat candidat. Ar fi un imens semnal de încredere și o motivație suplimentară pentru stat și cetățeni, o veste bună atât de mult așteptată.

Suntem pe cale să reformăm justiția și să construim instituții independente și puternice. Dar pentru aceasta avem nevoie de susținere și expertiza partenerilor noștri de dezvoltare. Vă rog să ne ajutați și să deveniți ambasadorii Republicii Moldova în Europa.

Pentru realizarea tuturor planurilor noastre avem nevoie de pace. Acum trebuie să ne unim eforturile pentru a opri războiul și a restabili pacea în Ucraina, pentru a ne regăsi cu toții în marea democrație europeană.

31.05.2022 Vizita oficială comună în Republica Moldova a Președinților de Parlament din Statele Baltice și Nordice

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...