De Ziua Internațională a Democrației, seniorii și-au spus așteptările de la noul Parlament

Chișinău, 15 septembrie 2021 – Mai mulți seniori din diferite regiuni ale țării, care au contribuții importante la dezvoltarea comunităților lor și se bucură de respect înalt în cadrul acestora, au vizitat, astăzi, Parlamentul Republicii Moldova cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației.

La întâlnirea cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aceștia și-au prezentat așteptările pe care le au de la noul Legislativ.

Reformarea justiției, protecția socială a pensionarilor, dezvoltarea infrastructurii regionale, combaterea pandemiei, dotarea instituțiilor de învățământ din mediul rural și susținerea cadrelor didactice sunt doar câteva teme abordate de oaspeți.

Igor Grosu a salutat activismul civic al acestora și a ținut să-i asigure de angajamentul ferm privind implementarea reformelor demarate de guvernare necesare pentru a porni mecanismele de dezvoltare a țării, pe toate direcțiile.  

„Persoanele în vârstă trebuie să-și trăiască bătrânețea în demnitate și să aibă acces la servicii sociale din partea statului. Așa cum am promis în campania electorală, ne angajăm să muncim pentru ca economia să crească, pentru ca mai mulți oameni să poată lucra acasă și, drept rezultat, să fie majorate pensiile tuturor. Noi, deputații PAS am elaborat și promovat proiectul de lege privind creșterea pensiei minime, iar în scurt timp va fi votat în Parlament.  Așa cum am promis în campania prezidențială și parlamentară, de la 1 octombrie pensia minimă va fi 2000 de lei pe lună. Aceasta înseamnă și majorarea pensiei minime pentru dizabilitate și respectiv  a alocațiilor pentru dizabilitate”, a punctat Igor Grosu. 

Seniorii au susținut acțiunile majorității parlamentare, fiind încrezuți că o guvernare transparentă și o justiție corectă, în interesul fiecărui om din Moldova, pot oferi perspective pentru un trai mai bun în țara noastră.

Astăzi, Parlamentul desfășoară un șir de activități publice prilejuite de Ziua Internațională a Democrației, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară instituite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...