Cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, Republica Moldova ar putea construi un complex modern de gestionare a subproduselor de origine animală

Chișinău, 2 septembrie 2020 – Banca Mondială ar putea acorda Republicii Moldova un credit de circa 13,5 milioane de Euro, destinat gestionării subproduselor de origine animală, în cadrul proiectului ”Agricultura Competitivă în Moldova”. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ privind aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare – a treia finanțare adițională.

Creditul va fi utilizat, în mare parte, pentru construcția unui complex modern de gestionare a subproduselor de origine animală, nedestinate consumului uman. Finanțarea adițională va fi alocată și pentru instituirea unui sistem cuprinzător pentru gestionarea subproduselor de origine animală.

Îmbunătățirea sistemului de gestionare a subproduselor de origine animală se va desfășura în două etape. În prima fază, va fi finalizat procesul de selectare a soluției tehnice optime prin elaborarea unui studiu de fezabilitate. În cea de-a doua fază, vor fi asigurate componentele esențiale pentru instituirea unui sistem care ar face posibilă gestionarea subproduselor de origine animală și infrastructura critică.

În cadrul proiectului vor fi implementate și o serie de activități ce țin de susținerea sectorului agricol și a securității alimentare, afectate de pandemia COVID-19, inclusiv prin oferirea compensațiilor pentru susținerea vânzărilor.

Perioada de implementare a Acordului de finanțare adițională pentru proiectul ”Agricultura Competitivă în Moldova” este octombrie 2020 – 31 decembrie 2024.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More