Consultări publice organizate de Comisia juridică, numiri și imunități: S-a discutat despre modificările legislative care au scopul de a preveni tergiversarea procedurilor judiciare

Chișinău, 11 iulie 2023 – PROIECTUL de lege care are drept scop prevenirea tergiversării procedurilor judiciare a fost supus consultărilor publice. Participanții la ședință s-au expus asupra modificărilor propuse la Codul de procedură penală și la Codul contravențional.

Proiectul de lege a fost elaborat ca urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice și a ședințelor Grupului de lucru creat pe platforma Ministerului Justiției, cu participarea instituțiilor din domeniu, a societății civile, precum și a partenerilor de dezvoltare.

Potrivit autorilor, inițiativa legislativă este necesară în contextul promovării unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului, pe garantarea unei justiții penale echitabile și de calitate. Astfel, modificările legislative au scopul de a asigura calitatea legii procesual penale, precum și protecția persoanei împotriva arbitrarului, prin excluderea interpretărilor abuzive și extensive.

Printre prevederile documentului figurează ajustarea cadrului normativ cu scopul de a preveni încălcarea termenului rezonabil. Astfel, în cazul în care se va considera că există pericol de încălcare a  termenului de urmărire penală, asigurat de către ofițerul de urmărire penală și procurorul de caz, părțile vor putea să se adreseze judecătorului de instrucție cu cerere de accelerare a urmăririi penale, doar după expirarea a 6 luni de la începerea urmăririi penale. De asemenea, vor fi ajustate și lichidate unele prevederi care creează predispoziții pentru tergiversarea procedurilor judiciare. Pentru asta, odată cu înaintarea unei cereri de recuzare, partea este obligată să indice absolut toate motivele de incompatibilitate pentru a nu permite tergiversarea procesului cu înaintarea cererilor multiple pe diferite temeiuri, la diverse etape ale examinării cauzei.

O altă prevedere a proiectului se referă la extinderea utilizării aplicației de videoconferință în ședințele de judecată. În cazul persoanelor aflate în detenție, audierea va fi efectuată prin videoconferință, care va avea loc în prezența unui apărător ales sau desemnat. Totodată, martorii vor putea fi audiați prin videoconferință, dacă va fi greu de asigurat prezența acestora în ședințele de judecată.

Proiectul de lege a fost votat în prim lectură și, după definitivarea documentului, va fi propus în plenul Parlamentului pentru adoptare.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...