Concurs pentru selectarea candidaților la funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al ANSC

Chișinău, 1 iunie 2022 – A fost anunțat Concursul deschis pentru selectarea candidaților la funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Decizia a fost adoptată, astăzi, de Comisia economie, buget și finanțe.

Candidații participanții la concurs vor depune dosarele la Parlament, în perioada 2-17 iunie anul curent.

Dosarele vor include cererea de participare la concurs, copia buletinului de identitate, CV, copiile de pe diplomele de studii și de pe certificatele de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională, dovada vechimii în muncă, alte documente.

Candidații trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin 10 ani în domeniul juridic, economic  sau tehnic, precum și o experiență de cel puțin 3 ani în domeniul achizițiilor publice.

DETALII privind condițiile și formularul de participare la concurs. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...