Comisia pentru economie, buget și finanțe a audiat informațiile prezentate de către ANRE privind monitorizarea pieței produselor petroliere

Chișinău, 19 martie 2026 – Comisia pentru economie, buget și finanțe a audiat, astăzi, raportul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind rezultatul monitorizării pieței produselor petroliere a Republicii Moldova pentru anul 2025.

Raportul conține informații privind volumul total al produselor petroliere importate, furnizori principali, prețurile de import, precum și date despre consumul intern al carburanților principali (benzină, motorină, gaz lichefiat). De asemenea, în raport se menționează despre activitatea de licențiere exercitată de ANRE.

Totodată, directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a prezentat informații privind situația curentă pe piața produselor petroliere, evidențiind tendințele de evoluție a prețurilor, influențate în mare parte de fluctuațiile cotațiilor internaționale și de contextul regional. Potrivit datelor prezentate, România continuă a fi principalul furnizor de benzină și motorină pentru țara noastră.

Cu privire la evoluția cotațiilor, s-a menționat că acestea au înregistrat fluctuații semnificative odată cu declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu. Astfel, cotațiile la motorină au crescut de la 700–750 de dolari SUA la începutul lunii februarie, până la aproximativ 1300 de dolari SUA în prezent. Pentru benzină creșterea cotațiilor a fost moderată, fiind determinată de o cerere mai redusă pentru acest produs la nivel internațional.

De asemenea, directorul general al ANRE a menționat că, deși importurile de produse petroliere în Republica Moldova nu provin din zonele afectate direct de conflict, fluctuațiile prețurilor pe piețele internaționale au un impact direct și asupra pieței interne. În acest context, modelul actual de stabilire a prețurilor la carburanți contribuie la protejarea consumatorilor, atenuând impactul fluctuațiilor de pe piețele internaționale. De exemplu, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, cotațiile internaționale au înregistrat creșteri semnificative, însă pe piața internă majorările de preț nu s-au resimțit imediat. Această evoluție se explică prin faptul că, în formula de calcul, sunt luate în considerare prețurile anterioare perioadei de criză, ceea ce determină o ajustare treptată a tarifelor la pompă.

Totodată, mecanismul de plafonare a prețurilor în retail oferă un grad mai mare de predictibilitate pentru consumatori. Pe termen mediu, acesta permite o anticipare mai clară a evoluției prețurilor, contribuind la evitarea achiziționărilor impulsive.

La începutul lunii martie, s-a atestat o creștere a volumelor de carburanți comercializați la pompă, cu circa 12 000 de tone mai mult, pe fondul migrării achizițiilor angro către stațiile de alimentare. Această tendință a dus, în unele cazuri, la epuizarea mai rapidă a stocurilor disponibile, explicând situațiile în care anumite stații au rămas temporar fără combustibil. De asemenea, aceste vânzări au fost generate de tendința consumatorilor de a face rezerve de combustibil. În acest sens, pentru a proteja piața internă, Guvernul a decis limitarea exportului de motorină și benzină din Giurgiulești și a impus restricții privind alimentarea în recipiente mai mari de 20 de litri.

În prezent, stocurile monitorizate de produse petroliere acoperă aproximativ 13 zile de consum la nivel național, iar alte volume, echivalente cu circa zece zile de consum, sunt deținute de consumatori.

Directorul general al ANRE a mai menționat că Agenția asigură publicarea zilnică a prețurilor la produsele petroliere, oferind consumatorilor posibilitatea să urmărească fiecare componentă luată în calcul la formarea prețurilor.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...