Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul la proiectul de Lege cu privire la organizațiile necomerciale, pentru lectura a doua
Chișinău, 28 mai 2020 – Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în unanimitate, în cadrul ședinței de astăzi desfășurate on-line, raportul la proiectul de Lege cu privire la organizațiile necomerciale, pentru lectura a doua.
Membrii comisiei au examinat cele peste 100 de amendamente la proiectul de lege, înaintate de societatea civilă și deputați după adoptarea acestuia în prima lectură, în sesiunea de primăvară-vară 2018.
Proiectul urmează a fi dezbătut în lectura finală, în cadrul ședinței plenare.
Noua lege va reglementa cadrul juridic al organizațiilor necomerciale. Se propune simplificarea procedurilor de înregistrare și activitate a acestora, prin racordarea la cele mai bune practici internaționale privind libertatea de asociere.
Oportunitatea Legii cu privire la organizațiile necomerciale rezidă în faptul că, fiind elaborată în perioada anilor 1996-1999, legislația națională în domeniul libertății de asociere, în pofida mai multor modificări, nu oferă soluții realităților moderne din sectorul respectiv.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova