Comisia de control al finanțelor publice a examinat rapoartele de audit asupra situației financiare privind modernizarea sectorului sănătății
Chișinău, 8 noiembrie 2023 – Comisia de control al finanțelor publice a audiat, în ședința de astăzi, rapoartele auditului asupra situației financiare privind proiectul „Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova”, pentru anii 2021 și 2022.
Misiunea de audit a Curții de Conturi a constatat că rapoartele oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cerințele specifice de raportare financiară ale Băncii Mondiale și ale sistemului bugetar, fiind emise opinii fără rezerve.
Rapoartele au fost remise Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Oficiului Băncii Mondiale din Republica Moldova. Potrivit recomandărilor, Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină vor avea responsabilitatea de a asigura analiza, monitorizarea și realizarea activităților orientate spre atingerea indicatorului privind pilotarea metodologiei revizuite în cel puțin șapte spitale și a indicatorului privind consolidarea spitalelor departamentale aflate în administrarea Ministerului Sănătății.
Proiectul „Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” a fost inițiat în scopul reducerii riscurilor-cheie aferente bolilor nontransmisibile, sporirii eficienței serviciilor de sănătate oferite populației, reducerii invalidității și incapacității de muncă, precum și îmbunătățirii indicatorilor de sănătate în Republica Moldova.
Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programul activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021 și 2022, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare ale proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” nu conțin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova