Comisia administrație publică pledează pentru adoptarea Codului urbanistic

Chișinău, 15 iunie 2022 – Comisia administrație publică pledează pentru adoptarea Codului urbanistic. Informația se conține în raportul comisiei, adoptat în cadrul ședinței de astăzi, urmare a audierilor publice organizate anterior la subiectul „Exercitarea controlului asupra implementării cadrului legislativ și de reglementare în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”.

În raport se menționează că actualmente Codul urbanistic este în proces de elaborare. Acesta urmează să înlocuiască mai multe acte legislative și normative care sunt în vigoare, dar și să înlăture deficiențele legislative care periclitează activitatea în domeniu. Deputații propun elaborarea unor norme de tranziție, până la intrarea în vigoare a Codului urbanismului, pentru eliberarea certificatelor de urbanism. De asemenea, se lucrează asupra Regulamentului de demolare și asupra modificării Codului contravențional, în special, a contravențiilor în domeniul construcției care nu funcționau, fiindcă sancțiunea respectivă nu este drept proporțională cu riscurile asumate.

Deputații au mai constatat că procesul de elaborare a planurilor urbanistice trebuie facilitat prin dezvoltarea unui program național. De asemenea, este necesară identificarea resurselor pentru acoperirea cheltuielilor privind elaborarea documentației de urbanism și planificarea spațială  pe întreg teritoriu Republicii Moldova. Potrivit informațiilor, doar 10% din autoritățile publice locale dispun de planuri urbanistice generale. ”Până la ora actuală, Republica Moldova nu deține un plan național de amenajare a teritoriului, nici planuri regionale, iar în cazul a circa 90% din unitățile administrativ – teritoriale, acestea nu dețin planuri urbanistice generale valabile. La ziua de azi majoritatea planurilor urbanistice generale sunt vechi, chiar și din anii 60-70”, se menționează în raport. 

Totodată, Comisia administrație publică solicită reexaminarea informației privind dotarea cu planuri urbanistice și de amenajare a teritoriului în Republica Moldova și plasarea acesteia pe site-ul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Deputații au decis că vor continua să monitorizeze domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și vor acorda suportul necesar în eficientizarea și modernizarea soluțiilor identificate.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...