Categorie de navigare
Președintele Parlamentului
Subiectul securității informaționale, discutat de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu experții Comisiei de la Veneția
Chișinău, 22 septembrie 2022 – Subiectul securității informaționale a fost discutat astăzi la întrevederea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii delegației Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), care se află în aceste zile în vizită la Chișinău. Discuțiile au vizat modificările la Codul serviciilor media audiovizuale.
Președintele Parlamentului a menționat că modificările legislative au fost îndreptate inclusiv împotriva propagandei militariste agresive, pentru a proteja!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului a discutat cu Ambasadoarea Germaniei despre proiectele de realizare a agendei europene
Chișinău, 21 septembrie 2022 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber, care și-a început recent misiunea în țara noastră. Oficialii au discutat despre problemele cu care se confruntă astăzi cetățenii Republicii Moldova, dar și despre situația din regiune.
În context, Președintele Parlamentului a mulțumit pentru ajutorul oferit de Germania atât în gestionarea fluxului de refugiați, cât și pentru proiectele de dezvoltare a țării!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului a discutat cu Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei: „Turcia este un partener economic important,…
Chișinău, 15 septembrie 2022 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu omologul său, Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Mustafa Șentop, care se află într-o vizită oficială de două zile la Chișinău. Discuțiile au atins un spectru larg de subiecte precum cooperarea bilaterală, necesitatea fortificării securității energetice și impactul pozitiv al asistenței turce pentru dezvoltarea localităților noastre.
În contextul intensificării diplomației parlamentare, cei doi!-->!-->!-->…
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la ședința de inaugurare a sesiunii de toamnă 2022 a Parlamentului
Stimaţi colegi,
Bine v-am regăsit la începutul unei noi sesiuni parlamentare. Sper că sunteți sănătoși și gata de muncă. Mai ales că, știți și dvs, ne așteaptă o sesiune mai complicată, deoarece avem în față o iarnă complicată. Datoria noastră esențială în acest an va fi să avem grijă că cetățenii noștri să treacă cât mai ușor prin aceste timpuri grele pentru Republica Moldova, dar și pentru toată Europa. De un lucru sunt încredințat - nu suntem singuri! În ultimul an, ne-am convins că avem mulți prieteni, vecini, care!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Moldova va fi o țară democratică, pentru că doar așa copiii noștri vor avea un viitor bun”
Chișinău, 15 septembrie 2022 – „Moldova va fi o țară democratică, pentru că doar așa copiii noștri vor avea un viitor bun”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de la tribuna centrală a Legislativului, cu ocazia Zilei Internaționale a Democrației.
Șeful legislativului a subliniat că democrația stă la baza prosperității, amintind că cetățenii Republicii Moldova au avut de suferit din cauza lipsei de democrație și a lipsei de libertate. Potrivit Președintelui Parlamentului, cetățenii noștri merită!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului a discutat cu noul ambasador al Statului Israel: „Republica Moldova are nevoie de susținere pentru a-și întări…
Chișinău, 14 septembrie 2022 - Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat astăzi cu noul ambasador al Statului Israel în Republica Moldova, Joel Lion.
Discuția a vizat provocările politice, economice și de securitate cu care se confruntă țara noastră ca urmare a invaziei Federației Ruse în Ucraina, dar și consecințele războiului pentru regiune. „Republica Moldova are nevoie de susținere pentru a-și întări reziliența energetică, pentru ca produsele noastre agricole să ajungă pe cât mai multe piețe, în lupta cu!-->!-->!-->…
Subiectul protecției și incluziunii refugiaților ucraineni, discutat de Președintele Parlamentului cu reprezentanta de țară a Oficiului…
Chișinău, 12 septembrie 2022 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Francesca Bonelli, reprezentanta de țară a Oficiului Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, care recent și-a început mandatul în noua funcție.
Discuțiile s-au referit, în special, la refugiaţii ucraineni și la problemele cu care se confruntă. Oficialii au convenit continuarea eforturilor pentru ca zecile de mii de cetățeni ucraineni care se află în continuare pe teritoriul Republicii Moldova să!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu un grup de deputați au semnat în Cartea de condoleanțe la Ambasada Marii Britanii, în…
Chișinău, 9 septembrie 2022 - Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu un grup de deputați au semnat în Cartea de condoleanțe, deschisă la Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în memoria Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Parlamentarii au depus flori și au păstrat un moment de reculegere în amintirea Reginei.
”Regina Elisabeta a II-a a fost nu doar un simbol al naţiunii, dar şi un model al datoriei, moderaţiei şi înţelepciunii politice. A ghidat naţiunea şi la bine şi la greu şi!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului, în discuții cu diaspora din Danemarca: „Îi așteptăm acasă pentru a construi împreună Moldova modernă pe care…
Chișinău, 8 septembrie 2022 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat la Copenhaga, în seara zilei de ieri, cu cetățenii moldoveni stabiliți în Danemarca. Discuțiile s-au referit la viitorul țării noastre, actul de guvernare și situația politică din țară, îmbunătățirea calității instituțiilor publice și cum pot fi atrași mai mulți tineri în serviciul public. „M-am bucurat să văd tineri ambițioși și deștepți, dornici să schimbe lumea în bine. Majoritatea din ei sunt studenți sau proaspăt absolvenți”, a remarcat!-->…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Regina Margareta a II-a a Danemarcei
Chișinău, 7 septembrie 2022 - Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Majestatea Sa Regina Margareta a II-a a Danemarcei. Discuțiile au avut loc la reședința oficială a familiei regale daneze, Palatul Fredensborg.
Șeful Legislativului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul danez oferit țării noastre de-a lungul anilor, menționând că în 2022 acest lucru s-a simțit și mai tare. Președintele Parlamentului a apreciat faptul că Danemarca a fost alături de Republica Moldova, din primele zile!-->!-->!-->…