Igor Grosu a discutat cu Ministrul Justiției al Italiei despre eforturile de modernizare a sistemului judiciar
Chișinău, 28 mai 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu Ministrul Justiției al Italiei, Carlo Nordio, despre eforturile de modernizare a sistemului judiciar. Astăzi, a fost semnat Memorandumul de Cooperare între Ministerele Justiției din Republica Moldova și Republica Italiană, document care evidențiază sprijinul ferm al Italiei pentru consolidarea statului de drept, armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar și combaterea corupției în cadrul reformei justiției.
„Contăm pe!-->!-->!-->…
Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 29 mai
Chișinău, 28 mai 2025 – Biroul permanent a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 29 mai.
Deputații urmează să examineze trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de modificare a Legii cu privire la grupurile de acțiune locală, proiectul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole, dar și proiectul privind principiul recunoașterii reciproce a mărfurilor comercializate în mod legal în statele!-->!-->!-->…
Igor Grosu, în discuții cu europarlamentari și coraportori ai APCE: „Vom continua să muncim împreună – instituții, cetățeni și parteneri…
Chișinău, 28 mai 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi cu europarlamentari din Comisia specială a Parlamentului European privind Scutul european pentru democrație (EUDS) și cu coraportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se află, în aceste zile, în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe riscurile propagandei și dezinformării și posibilele soluții pentru combaterea acestora.
https://flic.kr/p/2r7uwsG
„Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova, România și!-->!-->!-->!-->!-->…
Rapoartele de audit la Ministerul Energiei pentru anii 2023-2024 au fost examinate de către comisia parlamentară de profil
Chișinău, 28 mai 2025 – Membrii Comisiei de control al finanțelor publice au examinat, la ședința de astăzi, rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Energiei pentru anii 2023-2024.
Rapoartele, realizate de Curtea de Conturi, deși oferă o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, conțin și anumite rezerve. Acestea se referă la mai multe neconformități în evidența contabilă și gestionarea patrimoniului public.
În raportul de audit pentru anul 2023 se menționează!-->!-->!-->!-->!-->…
Va fi interzis marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor financiare derivate, de tipul opțiunilor binare și contracte pentru…
Chișinău, 28 mai 2025 – Va fi interzis marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor derivate, de tipul opțiunilor binare și contracte pentru diferență (CFD), către publicul larg. Un proiect de lege care are drept scop protejarea cetățenilor de pierderi financiare a fost examinat de membrii Comisiei economie, buget și finanțe.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de către deputații din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” Radu Marian, Dorian Istratii și Andrian Cheptonar. Principalul obiectiv al!-->!-->!-->…
Vor fi anulate datoriile vamale și penalitățile aferente importului mijloacelor de transport destinate persoanelor cu dizabilități…
Chișinău, 28 mai 2025 – Datoriile vamale și penalitățile aferente importului mijloacelor de transport destinate persoanelor cu dizabilități locomotorii vor fi anulate. Comisia economie, buget și finanțe va propune Parlamentului aprobarea unui proiect de lege în acest sens.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Potrivit autorilor, această măsură legislativă are drept scop sprijinirea persoanelor cu dizabilități locomotorii, întrucât, în prezent, cadrul!-->!-->!-->…
Parlamentul va ajusta cadrul normativ în domeniul gestionării siguranței și infrastructurii rutiere
Chișinău, 28 mai 2025 – Parlamentul va ajusta cadrul normativ în domeniul gestionării siguranței și infrastructurii rutiere. Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au aprobat raportul la un proiect de lege care a fost elaborat cu acest scop.
Inițiativa legislativă aparține Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și este interconectată cu Programul de Creștere Economică, care include măsuri de reformă privind asigurarea implementării acțiunilor stabilite în Programul național pentru siguranță rutieră.
!-->!-->!-->!-->…
Igor Grosu, în vizită de lucru în raionul Florești: „Grija față de satele și orașele Republicii Moldova ne motivează să direcționăm resurse…
Chișinău, 28 mai 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Florești. Șeful legislativului a discutat cu reprezentanți ai autorităților publice locale, cu directori de instituții ale statului, cu antreprenori și a vizitat proiecte de îmbunătățire a infrastructurii implementate în regiune.
Doar prin intermediul Programului „Satul European 2”, în 25 de localități din raionul Florești au fost implementate 25 de proiecte, cu o valoare de peste 50 de milioane de lei. De!-->!-->!-->…
Mai mulți funcționari din Secretariatul Parlamentului au fost instruiți cu privire la eficientizarea procedurilor parlamentare interne, după…
Chișinău, 27 mai 2025 – Mai mulți funcționari din Secretariatul Parlamentului au participat la o sesiune de instruire cu privire la eficientizarea regulilor și procedurilor parlamentare în conformitate cu cele mai bune practici europene.
Evenimentul a avut drept scop analiza procedurile interne actuale ale Parlamentului Republicii Moldova și prezentarea un studiu comparativ al regulamentelor de procedură a parlamentelor din mai multe state membre ale UE, în vederea consolidării capacității instituționale, a eficienței și!-->!-->!-->…
Funcționarii din Secretariatul Parlamentului au participat la un atelier de instruire cu genericul „Provocări în procesul negocierilor de…
Chișinău, 27 mai 2025 – Despre provocările negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și rolul legislativului în acest proces s-a discutat, astăzi, la seminarul de instruire dedicat funcționarilor publici din Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova.
Sesiunea de instruire, care a reunit peste 50 de funcționari, membri ai Grupului de lucru pentru negocierile de aderare la UE, consultanți din comisiile parlamentare permanente și din subdiviziunile structurale, a oferit participanților oportunitatea de a analiza!-->!-->!-->…