Parlamentul a luat act de demisia Oxanei Gumennaia din funcția de adjunct al Avocatului Poporului

Chișinău, 6 martie 2026 – Parlamentul a constatat încetarea mandatului de adjunct al Avocatului Poporului a Oxanei Gumennaia, după ce aceasta și-a dat demisia. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 53 de deputați. Oxana Gummenaia a depus cerere de demisie din motive personale. Potrivit legislației, Avocatul Poporului este asistat în activitatea sa de doi adjuncți, care dețin funcții de demnitate publică. Aceștia sunt numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților prezenți, la

Amenzi pentru utilizarea dispozitivelor care încalcă drepturile de autor

Chișinău, 6 martie 2026 – Codul contravențional a fost completat cu un articol nou, care prevede sancțiuni contravenționale pentru utilizarea dispozitivelor care încalcă drepturile de autor. Inițiativa legislativă transpune în legislația națională Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a serviciilor cu acces condiționat sau întemeiat pe aceste servicii. Documentul a fost votat în lectura a doua de 53 de deputați. Proiectul de lege are drept scop prevenirea și combaterea eficientă a

Parlamentul a numit doi membri în Comisia de evaluare externă a procurorilor

Chișinău, 6 martie 2026 – Parlamentul a numit doi membri în Comisia de evaluare externă a procurorilor. Bernard Lavigne și Herman von Hebel,propuși de partenerii de dezvoltare, au fost numiți în funcția de membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor. Proiectul de hotărâre a fost votat de 53 de deputați.   Bernard Lavigne a fost desemnat membru al Comisiei de evaluare externă a procurorilor începând cu data de 1 mai 2026. Acesta are o experiență de peste 40 de ani în sistemele

Portul Internațional Liber „Giurgiulești” va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică

Chișinău, 6 martie 2026 – Portul Internațional Liber Giurgiulești va beneficia de condiții mai bune pentru dezvoltare, atragerea investițiilor și extinderea capacităților logistice și va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Parlamentul a votat în prima lectură modificări la Legea cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”. Proiectul de act normativ a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are drept scop asigurarea unui cadru normativ transparent, coerent

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 5 martie 2026

Rețeaua de informații contabile agricole va fi reorganizată. Proiectul, votat în lectura a doua.Parlamentul a ratificat Acordul privind combaterea pescuitului ilegal.Soluții normative pentru facilitarea exercitării dreptului la cetățenie, votate în prima lectură de Parlament.Amenințarea sau agresarea judecătorilor și procurorilor va fi sancționată penal.Parlamentul a audiat Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie pentru anul 2025.Crește numărul beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat: peste

Soluții normative pentru facilitarea exercitării dreptului la cetățenie, votate în prima lectură de Parlament

Chișinău, 5 martie 2026 – Parlamentul a votat în prima lectură trei inițiative legislative care oferă soluții normative pentru facilitarea exercitării dreptului la cetățenie. Proiectele de lege au fost elaborate de fracțiunile parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”. Propunerile legislative au drept scop eliminarea unor dificultăți administrative apărute în practica aplicării legislației privind cetățenia. https://flic.kr/p/2rZGi48 Inițiativa legislativă propusă de

Crește numărul beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat: peste 65 000 de cazuri în 2025

Chișinău, 5 martie 2026 – În anul 2025, asistența juridică garantată de stat a fost acordată în 65 069 de cazuri, cu 4 540 mai multe decât în 2024. Potrivit responsabililor, creșterea este determinată de revizuirea condițiilor de eligibilitate, majorarea numărului profesioniștilor care prestează aceste servicii, precum și diversificarea modalităților de acordare a asistenței juridice. Datele sunt incluse în Raportul de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat pentru anul trecut, prezentat

Amenințarea sau agresarea judecătorilor și procurorilor va fi sancționată penal

Chișinău, 5 martie 2026 – Persoanele care amenință sau agresează judecătorii și procurorii vor fi sancționate penal. Un proiect de lege care prevede măsuri legislative de fortificare a securității persoanelor care activează în domeniul justiției a fost votat în lectura a doua de 55 de deputați.   Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, și are drept scop fortificarea securității

Parlamentul a audiat Raportul de activitate al Centrului Naţional Anticorupţie pentru anul 2025

Chișinău, 5 martie 2026 – Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Alexandr Pînzari, a prezentat în plenul Parlamentului raportul de activitate al instituției pentru anul 2025. Potrivit directorului CNA, în 2025 instituția și-a concentrat eforturile pe intensificarea luptei împotriva corupției, cu o atenție sporită asupra corupției electorale, recuperării bunurilor provenite din infracțiuni și fortificării mecanismelor de prevenire a corupției. Astfel, ofițerii CNA au descoperit circa 850 de infracțiuni, cu 13%

Parlamentul a ratificat Acordul privind combaterea pescuitului ilegal

Chișinău, 5 martie 2026 – Parlamentul a ratificat Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal. Aderarea la Acord va permite Republicii Moldova să contribuie la consolidarea lanțului global de trasabilitate a produselor pescărești și să prevină introducerea pe piață a produselor provenite din pescuit ilegal. Deși Republica Moldova nu este un stat costier, țara noastră este implicată indirect în comerțul internațional cu produse pescărești prin

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...