Secretarii consiliilor locale vor putea autentifica procuri pentru reprezentarea la CTAS

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Secretarii consiliilor locale vor fi abilitați să autentifice procuri în scopul reprezentării persoanelor care doresc să-și stabilească sau să-și recalculeze pensia. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, astăzi, de Legislativ. Noile reglementări stabilesc pentru secretarul consiliului local extinderea atribuției existente de autentificare a procurilor, inclusiv pentru reprezentarea persoanelor care doresc stabilirea și reexaminarea pensiei pentru limita de vârstă,

Gospodăriile țărănești vor fi înregistrate de Agenția Servicii Publice

Chișinău, 22 septembrie 2022 - Gospodăriile țărănești vor fi înregistrate de către Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice”, nu de primării, care în prezent dispun în exclusivitate de acest drept. În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat în cea de-a doua lectură modificări la Legea privind gospodăriile țărănești (de fermier) și Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Documentul a fost elaborat în vederea uniformizării evidenței unităților de

În premieră, cerințele de bază în securitatea radiologică vor fi reglementate prin lege

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Activitățile nucleare sau radiologice, care produc expuneri la radiații ionizate a personalului și populației, vor fi reglementate prin lege. La ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat, în prima lectură, PROIECTUL de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică. Documentul a fost susținut cu votul a 80 de deputați. Potrivit autorilor, proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică va contribui la reducerea expunerilor,

De la 1 octombrie, indemnizații de 1000 de lei pentru toți copiii până la vârsta de doi ani

Chișinău, 22 septembrie 2022 – De la 1 octombrie, copiii în vârstă de până la doi ani vor primi indemnizații lunare de 1000 de lei, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de stat. Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de modificare a Legii privind prestațiile sociale pentru copii. Potrivit legii, în cazul persoanelor neasigurate care beneficiază actualmente de indemnizație pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, în cuantum de 740 lei lunar pentru fiecare

Racordarea sistemului național de codificare a mărfurilor la standardele internaționale, aprobată de deputați

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Deputații au votat în prima lectură un proiect de modificare a Legii privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, care prevede implementarea versiunii noi a Sistemului automatizat de descriere și codificare a mărfurilor. Modificările nu se referă la componenta de taxe vamale, ci doar la codurile tarifare. Printre principalele poziții care vor suferi schimbări sunt unele categorii de pește, uleiuri, unele produse chimice, cele care includ vaccinuri împotriva coronavirusului,

Ratificat de Parlament: Cetățenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statul Qatar

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Ratificarea Acordului încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statutului Qatar cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare a fost adoptată de Parlament. Pentru această inițiativă au votat 86 de deputați. Astfel, deținătorii de pașapoarte ordinare vor putea intra, tranzita sau se vor putea afla pe teritoriul Statului Qatar sau al Republicii Moldova pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs a 180 de zile. Condiția este ca

Legea cu privire la Procuratură va fi ajustată la recomandările Comisiei de la Veneția

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Deputații au aprobat, în prima lectură, modificări la Legea cu privire la Procuratură. Documentul a fost elaborat în contextul executării recomandărilor expuse de Comisia de la Veneția și a fost votat de 60 de deputați. Autorii propun ca unii dintre membrii Comisiei de evaluare a Procurorului General să aibă experiență în sistemul procuraturii, pentru a asigura o evaluare echilibrată, independentă și complexă. De asemenea, vor fi reglementate criteriile de evaluare a Procurorului General –

Parlamentul a aprobat în prima lectură creșterea claselor de salarizare pentru unele categorii de angajați

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Parlamentul a aprobat creșterea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice. Proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat în prima lectură. Totodată, vor fi majorate clasele de salarizare și pentru alte categorii de salariați: consilierul pentru soluţionarea contestaţiilor; unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare,

Consiliul de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar are un nou membru

Chișinău, 22 septembrie 2022 – Natalia Selevestru a fost numită în funcția de membru al Consiliului de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pe un termen de șapte ani. O hotărâre în acest sens a fost adoptată cu votul a 60 de deputați. Conform prevederilor legislației, candidatura Nataliei Selevestru a fost propusă de Asociația Băncilor din Moldova, după plecarea din funcție a fostului membru al Consiliului de administrație, Mihail Ogorodnicov. Până în prezent, Natalia Selevestru a

Atelierul de pictură pentru copii „Culorile păcii”, organizat la Parlament

Chișinău, 21 septembrie 2022 - De Ziua Internaţională a Păcii, un grup de copii au redat pacea în culori în cadrul atelierului de pictură „Culorile păcii”, organizat la Parlament. Evenimentul a fost facilitat de artista plastică Valeria Barbas și a fost găzduit de Muzeul instituției parlamentare. 43 de copii din Republica Moldova și Ucraina au pictat împreună un tablou de pace pe pânză. Ghidați de pictorița Valeria Barbas, micii artiști au ales culorile, care, în viziunea lor, sunt simboluri ale păcii. Pictura urmează a

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...