Parlamentul va găzdui, în premieră, reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din…

Chișinău, 1 noiembrie 2023 - Parlamentul Republicii Moldova va găzdui, în premieră, reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene. Evenimentul cu genericul „United4Moldova” va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, pe platforma Comisiei politică externă și integrare europeană. Numeroși prieteni ai Republicii Moldova – parlamentari din diferite state membre ale Uniunii Europene, reprezentanți ai Parlamentului European și diplomați – vor dezbate

Cartea „Cele Zece Porunci”, scrisă de Nicolae Bălțescu a fost lansată la Parlament

Chișinău, 27 octombrie 2023 – Biblioteca Parlamentului a găzduit, astăzi, lansarea de carte „Cele Zece Porunci”, scrisă de Nicolae Bălțescu. Lucrarea reprezintă un volum de versuri și este o ediție bilingvă, tradusă în limbile italiană și engleză, care se bazează pe cele 10 porunci biblice, scrise după înțelesul și viziunea autorului. Prin versurile sale, poetul își invită cititorul la o profundă analiză de sine și scoate în evidență credința și ascultarea față de Dumnezeu. La evenimentul de lansare au fost prezenți

Procesul de selectare a candidaților la funcția de membru al Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al TRM: Maria Șleahtițchi a fost admisă…

Chișinău, 27 octombrie 2023 – Maria Șleahtițchi a fost admisă la proba interviului din cadrul procesului de selectare a candidaților la funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al furnizorului public național de servicii media. O decizie în acest sens a fost votată de membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. De menționat că pentru această funcție au depus dosarul două persoane, însă doar Maria Șleahtițchi a întrunit toate condițiile. Ulterior, va fi organizată

Parlamentul a audiat Rapoartele privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anii 2020 și 2021

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Parlamentul a audiat, în ședința de astăzi, Rapoartele privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anii 2020 și 2021. Informația a fost prezentată de Consiliul Concurenței. Valoarea ajutorului de stat raportată pentru anul 2020 a fost de 1 354 059 mii lei sau 0,66 % din PIB. Pentru anul 2021, valoarea ajutorului de stat raportată a fost de 2 564 664 mii lei sau 1,06 % din PIB. Majorarea valorii ajutorului de stat raportat și a ponderii acesteia în PIB a fost

Republica Moldova a denunțat mai multe acorduri cu CSI

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Parlamentul a examinat, astăzi, propunerile de denunțare a 9 acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Denunțarea a șase dintre acorduri a fost votată în prima lectură, iar, în lectura a doua, parlamentarii au votat denunțarea a altor trei acorduri. Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în domeniul apărării, în problemele dezarmării, asigurării trupelor de grăniceri cu armament și tehnică militară, colaborarea în domeniul activităților

Votat în prima lectură: Va fi modificată modalitatea de finanțare a serviciilor raionale și municipale de asistență psihopedagogică

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Modalitatea de finanțare a serviciilor raionale și municipale de asistență psihopedagogică va fi modificată. Parlamentul a votat în prima lectură PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la finanțele publice locale. Potrivit proiectului, urmează a fi realizat transferul finanțării serviciilor raionale/municipale de asistență psihopedagogică de la bugetele locale la bugetul de stat. Proiectul de modificare a legislației a fost elaborat urmare a unei analize realizate de

Funcția de șef al Inspectoratului de Stat al Muncii va deveni  funcție de demnitate publică

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Funcția de director al Inspectoratului de Stat al Muncii va deveni funcție de demnitate publică. Deputații au votat în prima lectură un PROIECT de lege care prevede acest lucru. În opinia autorilor inițiativei legislative, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, elaborarea acestui proiect de lege a fost condiționată de complexitatea sarcinilor care stau în fața conducerii Inspectoratului de Stat al Muncii în perioada reformării instituției și

Va fi îmbunătățit procesul de examinare și soluționare a contestațiilor, formulate în cadrul procedurilor de achiziții publice

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Procesul de examinare și soluționare a contestațiilor, formulate în cadrul procedurilor de achiziții publice, va fi îmbunătățit. Parlamentul a votat în lectura întâi un PROIECT de modificare a Legii privind achizițiile publice, inițiativă legislativă a unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Proiectul propune reducerea și simplificarea termenelor de examinare a contestațiilor, excluderea blocării, în unele cazuri neîntemeiate, a întregii

Mecanismele de evaluare a impactului asupra mediului și evaluare strategică a mediului vor fi aplicate la etapele inițiale de planificare a…

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Parlamentul a aprobat astăzi modificări în mai multe acte normative în vederea implementării mecanismelor de evaluare a impactului asupra mediului și evaluare strategică a mediului. Conform DOCUMENTULUI, aceste mecanisme urmează a fi aplicate la etapele inițiale de planificare a activităților economice și de elaborare a documentelor de politici în scopul identificării, prevenirii și minimizării efectelor directe sau indirecte pe care le pot avea acestea asupra mediului și sănătății

În Republica Moldova va fi instituit Fondul Național de Date Hidrometeorologice

Chișinău, 26 octombrie 2023 – Proiectul de lege cu privire la activitatea meteorologică și hidrologică a fost aprobat, astăzi, în prima lectură, cu votul a 58 de deputați. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Mediului, propune crearea unui cadru juridic privind activitatea meteorologică și hidrologică necesar dezvoltării social-economice durabile a țării, precum și prevenirii și minimizării impactului fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase asupra vieții umane, proprietății și securității

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...