Parlamentul a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative
Chișinău, 5 decembrie 2023 – Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative. În aceeași perioadă, în procedură legislativă au intrat 49 de acte.
Conform datelor statistice, au fost votate în lectura a doua 58 de inițiative legislative: 49 de legi și 9 hotărâri. Din totalul actelor adoptate, 8 documente vizează armonizarea legislației naționale cu prevederile legislației Uniunii Europene. Totodată, în prima lectură au fost votate 37 de proiecte de lege, dintre care 6 au avut ca scop!-->!-->!-->…
În noiembrie, comisiile permanente ale Parlamentului au aprobat 93 de rapoarte și corapoarte, precum și 127 de avize
Chișinău, 5 decembrie 2023 – Pe parcursul lunii noiembrie, comisiile parlamentare s-au convocat în 38 de ședințe. În cadrul acestora, parlamentarii au aprobat 77 de rapoarte, 16 corapoarte și 127 de avize.
Cele mai multe rapoarte au fost aprobate de membrii Comisiei economie, buget și finanțe, 20 la număr. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat 18 rapoarte, Comisia politică externă și integrare europeană – 15 rapoarte, iar Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat 8 rapoarte. În aceeași!-->!-->!-->…
La Parlament au avut loc consultări publice asupra Concepției de comunicare strategică și contracarare a dezinformării pentru anii 2024 –…
Chișinău, 4 decembrie 2023 – Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a organizat, astăzi, consultări publice asupra CONCEPȚIEI de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine pentru anii 2024-2028. Le ședință au participat deputați, directoarea Centrului de Comunicare Strategică, Ana Revenco, reprezentanți ai Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Consiliului Audiovizualului și ai asociațiilor din domeniu.
!-->!-->!-->…
Platforma Femeilor Deputate a organizat masa rotundă cu genericul „Rupem cercul violenței împreună”
Chișinău, 4 decembrie 2023 – Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a a organizat masa rotundă cu genericul „Rupem cercul violenței împreună”, în cadrul Campaniei ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.
La eveniment au participat deputate, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, ai autorităților publice locale, ai partenerilor de dezvoltare, precum și ai societății civile.
Potrivit datelor statistice, în anul 2023, 40 de femei și-au pierdut viața ca urmare a!-->!-->!-->!-->!-->…
Proiectul noii Strategii de securitate națională a Republicii Moldova a fost supus consultărilor publice
Chișinău, 4 decembrie 2023 – Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova a fost consultat public, astăzi, pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
STRATEGIA de securitate națională a Republicii Moldova a fost elaborată de Președinta țării, Maia Sandu. Potrivit notei informative a documentului, adoptarea Strategiei este necesară în contextul geopolitic actual, care este caracterizat de instabilitate și imprevizibilitate. În context, noua!-->!-->!-->…
Agenția Franceză pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova suport financiar pentru fortificarea sectorului forestier
Chișinău, 4 decembrie 2023 – Agenția Franceză pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova suport financiar pentru fortificarea sectorului forestier. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor în acest sens.
Proiectul Acordului de facilitate de credit, care urmează să fie încheiat cu Agenția Franceză de Dezvoltare, presupune acordarea unui împrumut în valoare de 40 de milioane de euro. Suplimentar, Republica Moldova va beneficia de un grant de!-->!-->!-->…
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian: „Bugetul pentru anul 2024 va fi focusat foarte mult pe programe de susținere…
Chișinău, 1 decembrie 2023 – La Parlament au avut loc, astăzi, audieri publice privind proiectul bugetului Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru anul 2024. Audierile s-au desfășurat pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe.
În prezentarea sa, secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, a menționat că bugetul instituției pentru anul 2024 va constituie 4 123 276,8 mii lei, fiind diminuat din limita oferită inițial în procesul elaborării!-->!-->!-->…
În anul 2024, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării se va focusa pe susținerea întreprinderilor și promovarea exporturilor
Chișinău, 1 decembrie 2023 – Printre obiectivele Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării setate pentru anul viitor figurează susținerea agenților economici și promovarea exporturilor. Astăzi, Comisia economie, buget și finanțe a organizat audieri publice asupra bugetului pentru 2024 al acestui minister. La discuții au participat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, precum și reprezentanții instituției, care au prezentat propunerile pe care le au în contextul elaborării bugetului.
!-->!-->!-->…
O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită la Adunarea Națională a Franței
Chișinău, 1 decembrie 2023 – O delegație a Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Franceză a efectuat o vizită la Adunarea Națională a Franței, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2023.
Din componența delegației au făcut parte președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam; președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei; vicepreședinta Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Ana!-->!-->!-->…
Comitetul Parlamentar de Asociere RM – UE recomandă adoptarea rapidă a cadrului de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea…
Chișinău, 1 decembrie 2023 – În cadrul celei de-a 14-a Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE) a fost adoptată o declarație finală și recomandări care se referă la eforturile autorităților din țara noastră în avansarea parcursului european. Comitetul Parlamentar de Asociere a revizuit îndeplinirea cerințelor statutului de candidat la aderarea la UE al Moldovei, în special pe cele referitoare la reformei justiției, securitatea și situația economică a țării.
Autorii!-->!-->!-->…