Patru tineri desfășoară stagii plătite la Parlament
Chișinău, 2 iulie 2024 – Patru tineri sunt stagiari la Parlamentul Republicii Moldova în cadrul Programului de stagii plătite în serviciul public. Stagiile au loc în perioada iulie-decembrie 2024.
Stagiarii, selectați în bază de concurs, și-au început activitatea în cadrul Secretariatului instituției legislative. Aceștia vor activa în cadrul Direcției petiții și audiențe, Direcției comunicare și relații publice și Direcției generale documentare parlamentară.
Secretarul general adjunct al Parlamentului, Tamara!-->!-->!-->!-->!-->…
Bilanț legislativ: În luna iunie, Parlamentul a adoptat 29 de acte
Chișinău, 1 iulie 2024 – În cadrul ședințelor plenare din luna iunie Parlamentul a adoptat 29 de inițiative legislative. În aceeași perioadă, în procedură legislativă au intrat 33 de acte normative.
Potrivit datelor statistice, din totalul celor 29 de acte votate în lectura a doua de Parlament 19 sunt proiecte de lege și 10 hotărâri. Deputații au mai votat în prima lectură 17 proiecte de acte, dintre care trei au avut ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.
Printre documentele adoptate se!-->!-->!-->!-->!-->…
Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE, în vizită de documentare în Republica Moldova
Chișinău, 1 iulie 2024 – Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain Fridez și Zanda Kalniņa-Lukaševica, se vor afla, în perioada 1 – 3 iulie, într-o vizită de documentare în Republica Moldova. Aceasta va viza evoluțiile politice recente, pregătirea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional, implementarea votului prin corespondență. Alte subiecte care vor fi abordate în cadrul vizitei sunt imixtiunea străină, progresul reformei justiției,!-->…
La Parlament au fost prezentate 12 istorii de succes ale refugiaților ucraineni trăite în țara noastră
Chișinău, 28 iunie 2024 – 12 istorii de succes ale refugiaților ucraineni, care și-au găsit în Republica Moldova sprijinul necesar pentru a lua viața de la capăt, au fost prezentate la Parlament. Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei Mondiale a Refugiatului și a inclus un proiect video-fotografic cu genericul „12 noi începuturi”.
Eroii acestui proiect sunt refugiați din Ucraina – antreprenori, voluntari, studenți, medici, antrenori, persoane cu dizabilități, mame și copii. Confruntându-se cu o situație!-->!-->!-->…
Raportul de activitate al Avocatului Poporului pentru 2023, prezentat în plenul Parlamentului
Chișinău, 27 iunie 2024 – RAPORTUL privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 a fost audiat de deputați în cadrul ședinței plenare de astăzi. Documentul a fost prezentat de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi.
Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului trecut, Oficiul Avocatului Poporului a înregistrat 1043 de cereri cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților omului. Cele mai multe dintre ele,!-->!-->!-->…
Cerealele care provin din Ucraina și tranzitează teritoriul țării noastre vor fi exceptate, în continuare, de la controlul ANSA
Chișinău, 27 iunie 2024 – Cerealele originare din Ucraina, care sunt transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi, în continuare, exceptate de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Astăzi, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede acest lucru.
Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele ce provin din Ucraina și sunt transportate!-->!-->!-->…
Mai multă claritate în procesul de control al averii și intereselor personale
Chișinău, 27 iunie 2024 – Inspectorii de integritate vor avea pârghii suplimentare în procesul de efectuare a controlului averii și intereselor personale. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 59 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în contextul perfecționării cadrului normativ aferent activității Autorității Naționale de Integritate (ANI). Documentul are drept scop prevenirea situațiilor de!-->!-->!-->…
Mircea Catîrău este noul membru al Comisiei Electorale Centrale
Chișinău, 27 iunie 2024 – Mircea Catîrău a fost desemnat de Parlament în funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 60 de deputați. La fel, în cadrul ședinței plenare de astăzi, Mircea Catîrău a depus jurământul în fața deputaților.
Candidatura lui Mircea Catîrău a fost propusă de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, după ce Alexandr Berlinschii și-a dat demisia din această funcție. Mircea Catîrău a absolvit Universitatea „Alexandru!-->!-->!-->…
Parlamentul armonizează cadrul normativ în domeniul gestionării substanțelor și amestecurilor chimice cu legislația Uniunii Europene
Chișinău, 27 iunie 2024 – Deputații au examinat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, proiectul de lege care reglementează conținutul fișei de securitate privind pericolele și riscurile substanțelor și amestecurilor chimice importate în Republica Moldova.
Proiectul are ca scop actualizarea cadrului normativ și modificarea mai multor legi în domeniu. Se propune substituirea sintagmei „fișa tehnică de securitate” cu „fișa cu date de securitate”. Fișa reprezintă un document important în lanțul de aprovizionare, care!-->!-->!-->…
Parlamentul a votat în prima lectură un nou Cod al subsolului, armonizat cu legislația UE
Chișinău, 27 iunie 2024 – Proiectul noului Cod al subsolului a fost votat, astăzi de Parlament în prima lectură. Documentul are ca scop instituirea cadrului normativ în vederea folosirii raționale a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă minerală și a altor necesități ale economiei naționale, sporirea securității lucrărilor și diminuarea efectelor negative asupra mediului.
Noul Cod al subsolului specifică cerințele de exploatare a zăcămintelor de substanțe minerale utile și de prelucrare primară!-->!-->!-->…