Parlamentul se va întruni în ședință plenară pe data de 22 mai

Chișinău, 14 mai 2025 – Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din perioada 22-30 mai. Deputații urmează să examineze trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de lege care prevede modificarea unor acte normative ce vizează controlul tutunului, dar și proiectul privind instituirea unui cadru normativ necesar desfășurării activităților de utilizare în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic.

Va fi creat Consiliul pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante

Chișinău, 14 mai 2025 – Un proiect de lege care prevede crearea Consiliului pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe dopante a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Consiliul va fi o structură consultativă interinstituțională, fără personalitate juridică, a cărui activitate va fi asigurată de Agenția Națională Antidoping. Consiliul va fi constituit din șapte membri, printre care directorul general al Agenției Naționale Antidoping,

Combinatul de Vinuri „Cricova” va fi înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat

Chișinău, 14 mai 2025 – Combinatul de Vinuri „Cricova”, care este declarat obiect al patrimoniului cultural-național, va fi înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de hotărâre privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Culturii, mai prevede actualizarea adreselor și altor date

Cadrul normativ național privind utilizarea microorganismelor modificate genetic va fi aliniat la standardele UE

Chișinău, 14 mai 2025 – Comisia mediu, climă și tranziție verde a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de lege privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic. Proiectul are drept scop instituirea unui cadru normativ necesar desfășurării activităților de utilizare în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic, cu respectarea principiului precauției în vederea protecției sănătății umane și mediului. De asemenea, documentul prevede transpunerea în legislația

Peste 200 000 de cetățeni vor beneficia de un mediu mai confortabil, ca rezultat al modernizării infrastructurii energetice

Chișinău, 14 mai 2025 – Peste 200 000 de cetățeni vor beneficia de un mediu mai confortabil, ca rezultat al modernizării infrastructurii energetice. Membrii Comisiei economie, buget și finanțe vor propune Parlamentului ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Financiară Franceză pentru Dezvoltare în vederea implementării proiectului „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”. Astfel, partenerii de dezvoltare francezi vor

Parlamentul organizează concurs pentru selectarea candidaților la funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE

Chișinău, 14 mai 2025 – Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 17 iunie 2025. Potrivit legislației, candidații trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții. Aceștia trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic, precum și

Acțiunile întreprinse de autorități în procesul de  implementare a legii ce vizează egalitatea salarială, prezentate la Parlament

Chișinău, 14 mai 2025 – Platforma Femeilor Deputate a organizat o nouă rundă de audieri publice cu privire la implementarea legii care vizează egalitatea salarială. La ședință au participat deputați, reprezentanți ai instituțiilor de stat, organizațiilor neguvernamentale, partenerilor de dezvoltare și ai societății civile. Deputata Larisa Novac a făcut o trecere în revistă a modificărilor legislative adoptate în ceea ce privește egalitatea salarială între femei și bărbați, exprimând recunoștință instituțiilor pentru

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone salută eforturile țării noastre de aderare la UE

Chișinău, 13 mai 2025 – Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone (AP RM-RP) a aprobat o declarație comună care vizează parcursul european și asistența acordată în implementarea reformelor de dezvoltare a țării noastre. Declarația a fost aprobată în cadrul a celei de-a X-a Sesiuni a AP RM-RP, găzduită astăzi de Parlament. Membrii Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone au trecut în revistă situația actuală a procesului de integrare europeană a țării noastre, precum și

Igor Grosu, în discuții cu comunitatea de moldoveni de la Budapesta: „Ei văd viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană”

Chișinău, 13 mai 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o discuție cu reprezentanții comunității de moldoveni care locuiesc la Budapesta despre situația din Republica Moldova. „Am discutat despre ceea ce am realizat împreună până acum, dar și despre pașii care urmează. Ei văd viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Drumul e lung, dar împreună vom izbândi”, a menționat șeful legislativului. https://flic.kr/p/2r4oSux De-a lungul anilor, comunitatea de moldoveni din Ungaria a reușit să

La Budapesta, Președintele Parlamentului a discutat despre parcursul european al țării noastre cu omologi din diferite țări

Chișinău, 13 mai 2025 – În contextul Conferinței Președinților Parlamentelor din UE la Budapesta, șeful legislativului, Igor Grosu, a avut o serie de întrevederi cu omologii săi din diferite țări, precum Italia, Danemarca, Suedia, Slovacia, Muntenegru etc. Discuțiile s-au axat pe cooperarea bilaterală dintre țări și progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul european. În cadrul întrevederilor, Președintele Parlamentului a vorbit despre provocările cu care se confruntă zilnic țara noastră, dar și

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...