Tineri din toată țara își vor testa cunoștințele în materie de democrație. Legislativul va găzdui etapa finală a celei de-a VI-a ediții a…
Chișinău, 29 aprilie 2025 – Parlamentul Republicii Moldova va găzdui etapa finală a celei de-a VI-a ediții a jocului intelectual „Cunoaște-ți Parlamentul”. Evenimentul se va desfășura pe 2 mai și va reuni peste 40 de participanți din toată țara, care își vor testa cunoștințele și abilitățile în cadrul mai multor probe intelectuale.
Competiția este dedicată elevilor și tinerilor și are drept scop oferirea oportunității de a înțelege mai bine procesul legislativ și rolul pe care îl are Parlamentul într-o societate!-->!-->!-->…
Igor Grosu, de Ziua Drapelului de Stat: „Tricolorul ne amintește că avem o datorie – să lăsăm copiilor noștri o țară în care merită să…
Chișinău, 27 aprilie 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de Premierul Dorin Recean, deputați și miniștri, a participat la ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului de Stat. În așa fel, a fost marcată împlinirea a 35 de ani de la adoptarea tricolorului drept simbol al suveranității, independenței și identității noastre naționale.
„Sub acest drapel am mers înainte, chiar și atunci când drumul era dificil, convinși că țara noastră merită mai mult. Merită pace, dreptate și demnitate. Totodată, tricolorul!-->!-->!-->…
După 35 de ani de la „Podul de Flori”, un nou eveniment istoric a avut loc la Ungheni – construcția unui nou pod peste râul Prut
Chișinău, 26 aprilie 2025 – După 35 de ani de la „Podul de Flori”, un nou eveniment istoric a avut loc la Ungheni - construcția unui pod peste râul Prut. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat, alături de alți oficiali din țara noastră și din România, la începerea lucrărilor de forare.
Podul va face legătura dintre localitățile Zagarancea din raionul Ungheni, Republica Moldova, și comuna Golăiești din județul Iași, România, fiind parte a Autostrăzii Unirii (A8). Acesta va avea patru benzi de circulație și!-->!-->!-->…
O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită de documentare în Republica Moldova. Se va discuta despre proiectul de lege cu…
Chișinău, 25 aprilie 2025 – O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua, în perioada 29 – 30 aprilie 2025, o vizită de documentare în Republica Moldova. Aceasta este organizată cu scopul pregătirii opiniei de follow-up pe marginea proiectului legii cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.
Membrii delegației au planificate discuții cu deputații din majoritatea și opoziția parlamentară. De asemenea, agenda conține include întrevederi cu reprezentanții sistemului judecătoresc!-->!-->!-->…
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va acorda suport pentru consolidarea democrației parlamentare în Moldova
Chișinău, 24 aprilie 2025 – Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va sprijini consolidarea funcțiilor de bază ale Parlamentului, în următorii patru ani. Șeful legislativului, Igor Grosu, a discutat cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani, despre Proiectul „Consolidarea democrației parlamentare în Moldova (PADEM)”, care a fost lansat recent.
Pentru a spori capacitățile instituționale ale Parlamentului, Proiectul PADEM este structurat în trei componente de bază. Este vorba despre!-->!-->!-->…
Ajutor de Paște pentru familii. Circa 230 000 de persoane vor beneficia de suport financiar în valoare totală de peste 470 de milioane de…
Chișinău, 23 aprilie 2025 – În jur de 230 000 de persoane vor beneficia de suport financiar în valoare totală de peste 470 de milioane de lei. Banii vor ajunge la toate familiile care au copii cu vârsta de până la cinci ani, la cele care îngrijesc de copii cu dizabilități sau de adulți cu dizabilități severe. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, au oferit mai multe detalii despre această inițiativă, care face parte din Bugetul +PLUS, adoptat recent de Parlament.
!-->!-->!-->…
Vor fi stabilite modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de UE în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere…
Chișinău, 22 aprilie 2025 – Vor fi stabilite modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de UE în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea Acordului de facilitate dintre țara noastră și Uniunea Europeană.
Documentul va stabili principiile de cooperare dintre Comisia Europeană și Republica Moldova, iar obiectivul general al acestuia este!-->!-->!-->…
Parlamentul găzduiește o expoziție de lucrări ale copiilor din Chișinău, Hîncești și Basarabeasca, dedicate sărbătorilor pascale
Chișinău, 18 aprilie 2025 – Parlamentul găzduiește o expoziție cu lucrări ale elevilor de la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din capitală și ale elevilor de la Centrul de Creație Tehnică din sectorul Buiucani, de la Centrul de Creație din Hîncești și de la Școala de Arte din Basarabeasca. Picturile au fost realizate în cadrul proiectului transfrontalier „Culorile și muzica plaiului”, inițiat de Școala de Arte „Alexei Stârcea”. La inaugurarea expoziției au participat autorii lucrărilor, însoțiți de profesorii,!-->…
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 17 aprilie 2025
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs în plenul Parlamentului. În mesajul adresat cetățenilor, șefa statului a vorbit despre direcția de dezvoltare a țării, în contextul unui climat internațional marcat de instabilitate și amenințări.
Proiecte votate în prima lectură:
Victimele violenței în familie vor fi scutite de taxa de stat și taxa de timbru în cazurile de partaj al averii și alte litigii patrimoniale.Proiectul legii privind principiul recunoașterii reciproce a mărfurilor!-->!-->!-->!-->!-->…
Republica Moldova aderă la Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga
Chișinău, 17 aprilie 2025 – Republica Moldova aderă la Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat de Parlament.
Convenția urmărește fortificarea și modernizarea procedurilor de obținere a probelor în străinătate, care vor contribui la asigurarea unificării normelor și aplicării prevederilor sale, inclusiv în cazul în care Republica Moldova nu are încheiate tratate bilaterale de asistență juridică în!-->!-->!-->…