Categorie de navigare

Comisii

Inițiativa legislativă care prevede ca donațiile să fie acordate direct instituțiilor de învățământ a fost supusă consultărilor publice

Chișinău, 17 octombrie 2023 – La Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege care presupune că donațiile sau granturile să fie transmise direct la instituțiile de învățământ, dar nu prin intermediul asociațiilor părintești. La discuții au participat deputați, autori ai inițiativei legislative, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, reprezentanți ai instituțiilor publice de învățământ și părinți. „Proiectul de lege prevede modificări la Codul fiscal și Codul educației, care au scopul de a

Consultări publice organizate de Parlament: Republica Moldova va avea un cod al urbanismului și construcțiilor

Chișinău, 12 octombrie 2023 – Comisia economie, buget și finanțe a organizat, astăzi, consultări publice asupra proiectului codului urbanismului și construcțiilor. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai companiilor de construcții din țară și ai organizațiilor și asociațiilor din domeniu. PROIECTUL codului urbanismului și construcțiilor a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu scopul de a reglementa toate etapele care sunt

Asigurarea drepturilor unui grup de cetățeni la identificarea de stat, discutată la o ședință organizată pe platforma Comisiei drepturile…

Chișinău, 11 octombrie 2023 - Comisia drepturile omului și relații interetnice a desfășurat o ședință cu părțile interesate de subiectul asigurării protecției drepturilor fundamentale ale unui grup de cetățeni la identificare de stat. În particular, s-a discutat despre alternativa documentării prin buletinul de identitate provizoriu pentru persoanele care, din motive religioase, refuză să primească numărul de identificare de stat (IDNP) și oricare alt semn mecano-lizibil în actul de identitate. Scopul acțiunii este de a

Competențele parentale în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a copiilor – evaluate la nivel național

Chișinău, 10 octombrie 2023 - Părinții și îngrijitorii au o atitudine tot mai pozitivă față de educația incluzivă a copiilor cu dizabilități. Aceasta este una din concluziile STUDIULUI „Cunoștințele, atitudinile şi practicile familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a copiilor” (CAP) realizat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA”, la inițiativa UNICEF. Studiul a fost prezentat în cadrul unui eveniment public, organizat pe platforma Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Proiectul de lege prin care se instituie votul electronic în consiliile locale, raionale și municipale a fost supus audierilor publice

Chișinău, 10 octombrie 2023 – Comisia administrație publică și dezvoltare regională a organizat audieri publice asupra PROIECTULUI de lege care prevede instituirea votului electronic în consiliile locale, raionale și municipale. La ședință au participat reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai Consiliului Audiovizualului, ai asociațiilor obștești, precum și autorii inițiativei legislative – Victor Spînu și Alina Dandara, deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Participanții la ședință au

Republica Moldova va negocia cu Principatul Liechtenstein o Convenție pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii a impozitelor…

Chișinău, 6 octombrie 2023 – Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Convenției între Republica Moldova și Principatul Liechtenstein pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit. Scopul principal al acestei Convenții este de a sprijini comerțul internațional, prin reducerea riscului ca afacerile să fie supuse dublei impuneri fiscale internaționale. Potrivit

Republica Moldova va primi un grant de peste 34 de milioane de euro din partea Norvegiei pentru a consolida securitatea energetică

Chișinău, 6 octombrie 2023 – Guvernul Norvegiei este dispus să acorde țării noastre un grant în valoare de 34 de milioane de euro, prin intermediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ de inițiere a negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre țara noastră și BERD în vederea realizării proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”. Resursele financiare vor fi folosite pentru achiziționarea

Cetățenii moldoveni care au muncit în Ucraina sau Albania ar putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale

Chișinău, 6 octombrie 2023 – Cetățenii moldoveni care au muncit în Ucraina sau Albania ar putea beneficia de pensii sau de alte prestații sociale. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizele consultative care prevăd inițierea negocierilor pentru a aproba acorduri în domeniul securității sociale între Republica Moldova și cele două țări – Ucraina și Albania. De aceste acorduri vor beneficia persoanele care sunt sau au fost supuse legislației, cum ar fi angajați, lucrători independenți,

Ruslan Bolbocean ar putea fi desemnat ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Chișinău, 4 octombrie 2023 – Ruslan Bolbocean ar putea fi desemnat ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ pentru candidatura agreată. În prezent, Ruslan Bolbocean deține funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Anterior, în perioada 2016 – 2021, acesta a fost ambasador al Republicii Moldova în Republica Uzbekistan, Republica Armenia

Parlamentul va mai denunța patru acorduri încheiate pe platforma CSI

Chișinău, 4 octombrie 2023 – Parlamentul va examina denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat rapoartele la patru proiecte de lege care prevăd acest lucru. Respectiv, se propune denunțarea, la propunereaMinisterului Apărării, a Acordului dintre statele membre al Comunității Statelor Independente referitor la Forțele Armate Strategice, încheiat la Minsk la data de 30 decembrie 1991. În

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...