Categorie de navigare

Comisii

Autoritățile responsabile de înlăturarea consecințelor provocate de ninsorilor de la sfârșitul lunii noiembrie, audiate la Parlament

Chișinău, 8 decembrie 2023 – Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a audiat autoritățile responsabile de înlăturarea consecințelor provocate de ninsorile abundente înregistrate la sfârșitul lunii noiembrie. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise, iar, la final, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a făcut declarații pentru presă. La discuții au participat reprezentanții Procuraturii Generale, ai Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, ai

Cadrul normativ în domeniul gestionării deșeurilor va fi îmbunătățit. Până în 2025 va fi instituit un sistem de colectare separată a…

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Membrii Comisiei mediu, climă și tranziție verde au examinat, în cadrul consultărilor publice, proiectul de modificare a Legii privind deșeurile. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Mediului și își propune armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. La discuții au participat reprezentanții autorităților statului, mediului de afaceri și ai societății civile. Documentul propune introducerea mai multor definiții, precum cele de deșeuri nepericuloase, deșeuri municipale,

Cadrul normativ conex Legii taxei de stat va fi modificat

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Cadrul conex Legii taxei de stat va fi modificat. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități și va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului. PROIECTUL de lege a fost elaborat de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, cu scopul de a crea un cadru normativ conex coerent, care să excludă posibilele neconcordanțe dintre normele noii Legi cu privire la taxa de stat și

Comisia economie, buget și finanțe a audiat rapoartele privind activitatea ANRE pe anii 2021 și 2022

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Comisia economie, buget și finanțe a audiat, în ședința de astăzi, rapoartele privind activitatea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică pe anii 2021 și 2022. Documentele prezintă acțiunile desfășurate de autoritatea națională de reglementare pentru monitorizarea funcționării piețelor de energie electrică, gaze naturale, produse petroliere, a sectorului termoenergetic și a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare. Raportul face referire la consecințele crizei

Bugetul pentru anul 2024 va fi orientat spre susținerea domeniilor social, educație și dezvoltarea infrastructurii

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Bugetul pentru anul 2024 va fi orientat spre susținerea domeniilor social, educație și dezvoltarea infrastructurii. Acesta prevede alocări majorate pentru copii, inclusiv creșterea indemnizației la nașterea copilului, majorarea salariilor cadrelor didactice cu 15 % și dublarea burselor studenților de la facultățile cu profil pedagogic. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea PROIECTULUI bugetului de stat pentru anul viitor. De la 1 ianuarie 2024,

Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2024: Sunt planificate venituri și cheltuieli în valoare de 15,4…

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul pentru proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2024. Potrivit documentului, sunt planificate venituri și cheltuieli în valoare de 15,4 miliarde de lei. Astfel, în anul 2024, valoarea veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu 6,1 % față de veniturile precizate în 2023 și vor ajunge la 15,4 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Sănătății,

Comisia parlamentară de profil a examinat raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Culturii pentru anul…

Chișinău, 6 decembrie 2023 – La ședința de astăzi a Comisiei de control al finanțelor publice a fost audiat raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Culturii pentru anul 2022. Misiunea de audit a Curții de Conturi a constatat că rapoartele nu prezintă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, fiind emisă o opinie de audit contrară. Aceasta a fost determinată de deficiențele constatate la nivelul tuturor rapoartelor financiare, fiind

Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024: Veniturile și cheltuielile vor crește cu 10%, comparativ cu anul trecut

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Parlamentul va examina PROIECTUL legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Raportul pentru această inițiativă legislativă a fost aprobat la ședința de astăzi a Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Pentru anul viitor sunt estimate venituri în valoare de 42,7 miliarde de lei, în creștere cu 10 % față de veniturile precizate în 2023. Așadar, în 2024, ponderea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în PIB va constitui 12,5 %. Potrivit Ministerului

Bugetul de stat pe anul 2023 va fi rectificat

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Bugetul de stat pe anul 2023 va fi rectificat. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului adoptarea unui PROIECT de modificare a Legii bugetului de stat pe anul curent. Potrivit documentului, vor fi ajustate sursele de finanțare a bugetului de stat pentru anul 2023, urmare a împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Respectivul împrumut are drept scop menținerea securității energetice a Republicii Moldova prin asigurarea alimentării

Vor fi diminuate taxele vamale la importul materiei prime cumpărate de pe piețele alternative

Chișinău, 6 decembrie 2023 – Vor fi diminuate taxele vamale la importul materiei prime cumpărate de pe piețele alternative. Comisia economie, buget și finanțe a examinat PROIECTUL de revizuire a politicii tarifare și îl va propune plenului Parlamentului spre aprobare. Proiectul de lege prevede modificări pentru 48 de poziții tarifare, produse importate în calitate de materie primă utilizată în procesul de producere, care nu este disponibilă pe piața internă și nu poate fi importată în regim preferențial în cadrul

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...