Categorie de navigare

Comisii

Audieri publice privind cazurile de incendii de vegetație, braconaj, tăieri ilicite și construcții neautorizate în spațiile verzi

Chișinău, 12 aprilie 2023 – În scopul de a evalua situația actuală privind cazurile de incendii de vegetație, braconaj, tăieri ilicite și construcții neautorizate în spațiile verzi, precum și de a aprecia modalitatea și eficacitatea conlucrării instituțiilor la aceste aspecte, Comisia parlamentară mediu a audiat Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) și Inspectoratul General al Poliției al MAI (IGP). La eveniment au fost prezenți Ion Bulmaga, șef al IPM, Alexandru Bejan, șef adjunct al IGP al MAI și Igor Axenti,

Comisia mediu a audiat entitățile responsabile cu privire la rezultatele implementării Legii privind substanțele chimice

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Comisia mediu a desfășurat, astăzi, audierile publice cu privire la rezultatele implementării Legii privind substanțele chimice. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, precum și ai Serviciului Vamal. Membrii Comisiei parlamentare de profil au fost interesați de gradul de realizare a prevederilor legale ce țin de producerea,

A fost lansat un nou concurs pentru funcția de director al ANRE

Chișinău, 12 aprilie 2023 – A fost lansat un nou concurs public pentru selectarea candidatului la funcţia de Director al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Decizia respectivă a fost adoptată în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit REGULAMENTULUI concursului, candidatul trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic. Acesta trebuie să dețină o experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul

Raportul auditului administrării veniturilor publice de către Serviciul Fiscal de Stat în 2020-2021, examinat de Comisia de control al…

Chișinău, 12 aprilie 2023 - Raportul auditului conformității administrării veniturilor publice de către Serviciul Fiscal de Stat în anii 2020-2021, elaborat de Curtea de Conturi, a fost examinat, astăzi, de Comisia de control al finanțelor publice. Auditorii apreciază efortul organului fiscal în realizarea sarcinii de colectare a veniturilor atât la bugetul public național, cât și la bugetul de stat, perioada anilor 2020-2021 fiind marcată de situația dificilă cauzată de pandemia de COVID-19. Totodată, auditul a

Componența numerică a Consiliului de coordonare a Oficiului Național al Viei și Vinului ar putea fi modificată

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Proiectul de lege care propune revizuirea componenței numerice a Consiliului de coordonare al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) a fost examinat, astăzi, de membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară. DOCUMENTUL prevede reducerea, de la 15 la 13, a numărului de membri ai Consiliului de coordonare al Oficiului Național al Viei și Vinului, prin excluderea din componența acestuia a reprezentantului Ministerului Finanțelor și cel al Ministerului Dezvoltării Economice și

Condițiile de autorizare a emisiilor de poluanți de la surse fixe de poluare ar putea fi modificate

Chișinău, 12 aprilie 2022 – Operatorii care desfășoară activități industriale sau economice poluante ar putea fi scutiți de obligativitatea deținerii Raportului privind normativele de emisie limitat admisibilă (ELA). Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei parlamentare de profil. Inițiativa legislativă, care aparține vicepreședintei Comisie mediu, Ina Coșeru, urmărește excluderea discrepanțelor existente în cadrul legislativ aferent procedurii de autorizare

Acordul de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi…

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Acordul de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi modificat. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor. Modificările sunt propuse în contextul ajustării prevederilor Acordului la ultimele schimbări în legislația sectorială din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acestea vizează amendamente în mecanismul achizițiilor

Republica Moldova și Georgia se angajează să recunoască și să protejeze reciproc indicațiile geografice înregistrate la nivel național

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Republica Moldova și Georgia se angajează să recunoască și să protejeze reciproc indicațiile geografice înregistrate la nivel național. Un Acord care prevede acest lucru va fi ratificat de Parlament, după ce a fost examinat la ședința Comisiei politică externă și integrare european. Prin ratificarea acestui acord, se stabilește un mecanism sigur de protecție a indicațiilor geografice înregistrate și un cadru juridic care oferă producătorilor autohtoni posibilitatea să acceseze noi piețe

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova suport financiar în valoare de 211 milioane de dolari SUA pentru diverse programe sociale și…

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Banca Mondială va oferi Republicii Moldova suport financiar pentru diverse programe sociale și economice. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor pentru acordarea resurselor financiare sub formă de grant și de împrumut. Suportul bugetar va fi oferit după ce Ministerul Finanțelor a solicitat sprijinul Băncii Mondiale la un Program suplimentar de operațiuni pentru politici de dezvoltare pentru Republica Moldova. Astfel, va

Proiectul de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală, susținut de Comisia protecție socială, sănătate și familie

Chișinău, 12 aprilie 2023 – Proiectul de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală, elaborat de deputatele Fracțiunii PAS, Ana Racu și Liliana Grosu, a fost examinat de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Membrii comisiei au aprobat raportul la acest proiect, pentru prima lectură. Scopul inițiativei este de a actualiza cadrul legislativ în domeniul sănătății mintale, propunând o viziune multisectorială, în concordanță cu prevederile internaționale legate de protecția drepturilor omului. Proiectul de lege

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...