Biroul permanent a completat ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 29 mai

Chișinău, 28 mai 2025 – Biroul permanent a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 29 mai.

Deputații urmează să examineze trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de modificare a Legii cu privire la grupurile de acțiune locală, proiectul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole, dar și proiectul privind principiul recunoașterii reciproce a mărfurilor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii  Europene.

Pe ordinea de zi mai figurează o serie de proiecte de lege care vor fi discutate în prima lectură. Printre acestea este proiectul de modificare a Legii privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, care conține măsuri legislative suplimentare de protecție a femeilor de toate formele de violență și hărțuire. De asemenea, va fi discutat și proiectul de modificare a unor acte normative în domeniul gestionării siguranței infrastructurii rutiere.

În lectura a doua parlamentarii vor examina proiectul de modificare a Legii privind identificarea electronică și serviciile de încredere, dar și a Legii privind reglementarea valutară. Parlamentul urmează să ratifice Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Maroc privind abolirea reciprocă a vizelor pentru titularii pașapoartelor diplomatice, de serviciu și speciale.

Ședința în plen a Parlamentului va avea loc joi, 29 mai, începând cu ora 10:00. Ordinea de zi și suplimentul aprobat de Biroul permanent pot fi consultate pe www.parlament.md.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...