Autoritățile publice centrale de reglementare vor fi excluse din categoria de excepții în procesul de efectuare a auditului public extern

Chișinău, 11 septembrie 2020 – Autoritățile publice centrale de reglementare vor fi excluse din categoria de excepții  în procesul de efectuare a auditului public extern. Un proiect de lege privind modificarea unor acte legislative, inclusiv a Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, a fost votat în ședința de astăzi a Parlamentului, în lectura finală.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Fracțiunii ACUM Platforma DA, Igor Munteanu, președinte al Comisiei de control al finanțelor publice.

Potrivit autorului, modificările propuse fac posibilă și realizabilă efectuarea unor misiuni de audit de performantă în cadrul agențiilor de reglementare, pe tematici de o importantă majoră pentru stat și societate, respectiv cu un impact sporit asupra utilizării banilor publici.

De asemenea, se prevede modificarea Codului de procedură penală a Republicii Moldova, încât auditorii publici ai Curții de Conturi în cadrul proceselor penale inițiate pe baza materialelor Curții de Conturi să fie audiați în calitate de specialiști. În prezent, aceștia sunt audiați în calitate de martori, ceea ce, în opinia autorului, reprezintă o formă de presiune individuală exercitată asupra angajaților Curții de Conturi, care deformează calitatea și scopul calificării lor profesionale.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More