Autoritățile își vor conjuga eforturile pentru a îmbunătăți politicile și serviciile de tineret în Republica Moldova

Chișinău, 28 decembrie 2020 – Politicile și serviciile de tineret în Republica Moldova au fost discutate, astăzi, la Parlament, în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea Președintelui Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedenschi, Președintelui Asociaţiei Obştești “S.O.S. MINOR”, Eugen Balțat, dar și a reprezentanților ministerelor de profil, ai mediului academic și societății civile.

Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea proiectelor sociale precum „Centrul Multifuncțional Științific Carol Schmidt”, „Orășelul copilăriei”, „Centrul de Triere pentru Minori aflați în zona de risc”. A fost discutat și subiectul organizării alimentației copiilor și elevilor în instituțiile de învățământ.

Președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedenschi a menționat că aportul tinerilor la dezvoltarea societății este unul remarcabil și indispensabil, iar autoritățile Republicii Moldova trebuie să depună în continuare eforturi pentru promovarea și susținerea tinerilor, precum și motivarea acestora să rămână în țară.

În cadrul discuțiilor au fost analizate politicile și serviciile de tineret actuale, fiind trasate principalele direcții de dezvoltare a domeniului în contextul programelor și strategiilor naționale aprobate. De asemenea, au fost abordate mai multe subiecte privind facilitarea dialogului între tineri și autoritățile publice, implicarea acestora la nivel local, rolul și angajamentele administrațiilor publice locale și a Centrelor de Tineret în consolidarea sectorului.

Președintele Asociaţiei Obştești “S.O.S. MINOR”, Eugen Balțat a declarat că prioritatea instituției este de a apăra drepturile copiilor și a tinerilor, or, crearea unui centru multicultural științific ar fi o soluție benefică pentru acei copii care nu dispun în familie de o bază economică și sunt lipsiți de mai multe activități în acest sens. Eugen Balțat s-a referit și la dezvoltarea proiectului social Orășelul copilăriei, dar și a proiectului Centrul de Triere pentru Minori aflați în zona de risc.

“70% de minori din Republica Moldova au un comportament agresiv și sunt mai des întâlniți în mediul rural, alții 30% sunt din Chișinău. Astfel, Asociația noastră vine cu inițiativa de a crea, în cadrul Bibliotecii Științifice Centrale a Academiei de Științe a Moldovei, Centrul Multifuncțional Științific Carol Schmidt, având ca scop prestarea serviciilor pentru tinerii care nu sunt încadrați în activități sociale și implicarea acestora activă în societate”.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc a menționat despre importanța creșterii sănătoase a tinerii generații, precizând că cei din categoria copii ai străzii au nevoie de tratament special pentru ameliorarea stării lor și prevenirea unor maladii cauzate de un mod de viață nesigur.

La rândul său, Svetlana Savițchi, specialist în cadrul Direcției tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a spus că este nevoie de un asemenea centru, un spațiu unde copiilor să li se dea posibilitatea să-și schimbe comportamentul. “Ne dorim ca acest centru să prindă viață, nu la nivel de concept, dar și implementarea acestuia”.

Interlocutorii au mai declarat că trebuie unite forțele comune, pentru ca anul care vine să fie unul mai eficient pe această dimensiune. Să fie create condiții de viață, de muncă mai bune, dar și îmbunătățite politicile ce țin de protecția copilului, asistența socială și soluționarea problemelor în acest sens.

La final, participanții au optat pentru o strânsă comunicare pentru a putea fi îmbunătățite politicile în acest domeniu.  

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More