Auditorii Curții de Conturi vor fi audiați, în cadrul proceselor penale inițiate pe baza materialelor Curții, în calitate de specialiști și nu de martori – proiect care urmează a fi votat în lectura a doua

Chișinău, 21 iulie 2020 – Comisia de control al finanțelor publice a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de modificare a unor acte legislative, inclusiv a Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, Codului de procedură penală, pentru cea de-a doua lectură.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Fracțiunii ACUM Platforma DA, Igor Munteanu, președinte al Comisiei de control al finanțelor publice. 

Proiectul își propune modificarea Codului de procedură penală a Republicii Moldova, încât auditorii publici ai Curții de Conturi în cadrul proceselor penale inițiate pe baza materialelor Curții de Conturi să fie audiați în calitate de specialiști. În prezent, aceștia sunt audiați în calitate de martori, ceea ce, în opinia autorilor, reprezintă o formă de presiune individuală exercitată asupra angajaților Curții de Conturi, care deformează calitatea și scopul calificării lor profesionale.

De asemenea, proiectul prevede că autoritățile publice centrale de reglementare vor fi excluse din categoria de excepții  în procesul de efectuare a auditului public extern. Această prevedere ar putea să nu fie aplicată asupra Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, la recomandarea Comunității Energetice Europene, pentru a nu admite imixtiunea în activitatea acestei instituții.

Autorii proiectului susțin că modificările propuse ar face posibilă și realizabilă efectuarea unor misiuni de audit de performantă în cadrul agențiilor de reglementare, pe tematici de o importantă majoră pentru stat și societate, respectiv cu un impact sporit asupra utilizării banilor publici.

Proiectul urmează a fi votat în cea de-a două lectură, în plenul Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...