Audieri privind protejarea intereselor statului în calitate de acționar al SA ”Moldovagaz”

Chișinău, 13 aprilie 2021 – Comisia de control al finanțelor publice a desfășurat, astăzi, audierea publică în problema protejării intereselor statului în calitate de acționar al SA ”Moldovagaz”.

La audieri au participat membrii Comisiei, președintele Consiliului de Administrație al SA ”Moldovagaz” Vadim Ceban, reprezentanți ai conducerii Agenției Proprietății Publice (APP), Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Biroului Politici de Reintegrare, ai comunității academice.

Potrivit informației prezentate de Vadim Ceban, în prezent datoriile malului drept al Nistrului pentru gazele naturale livrate de concernul ”Gazprom” constituie cca 715 milioane de dolari cu penalități, care revin în principal întreprinderilor termoelectrice. Există un mecanism  de stingere a datoriilor și posibilități de lichidare a acestora într-o perioadă foarte scurtă, a menționat Vadim Ceban.

În ce privește partea stângă a Nistrului, datoria respectivă constituie aproape 6,8 miliarde de dolari, care aparține în special SRL ”Tiraspoltransgaz”. Potrivit lui Vadim Ceban, există un proiect de acord intre acționari care oferă soluții în problema  datoriei respective, însă nu poate fi abordat în lipsa unui Guvern plenipotențiar în Republica Moldova.

”Este o platformă de discuție la nivel de acționari și noi suntem gata sa acordăm tot suportul necesar pentru a aborda acest subiect. Foarte mult va depinde, inclusiv, de aceea cum va fi reglementată problema transnistreană”, a accentuat președintele Consiliului de Administrație al SA ”Moldovagaz”.

Președintele Comisiei de control al finanțelor publice Igor Munteanu a remarcat deschiderea administrației SA ”Moldovagaz” pentru a discuta subiectul datoriilor consumatorilor din Republica Moldova, inclusiv celor de pe malul stâng al Nistrului.

”Problema acestei sume uriașe trebuie să fie tratată cu maximă vigilență, rezolvarea acesteia necesită un efort consistent nu doar al acționarilor SA ”Moldovagaz”, ci și al autorităților  statului”, a specificat deputatul.

Potrivit președintelui Comisiei,  soluția trebuie să  fie echitabilă față de cetățenii Republicii Moldova și legală sub aspectul obligațiilor întreprinderilor față de statul în care sunt înregistrate.   

La ședință au mai fost discutate subiecte, precum administrarea acțiunilor statului în cadrul SA ”Moldovagaz”, tarifele pentru gazele naturale, sursele alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Republicii Moldova, precum și perspectiva alinierii țării noastre la Pachetul Energetic III al Uniunii Europene.  

13.04.2021 Audieri privind protejarea intereselor statului în calitate de acționar al ”Moldova Gaz”

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More