Ar putea fi echivalate gradele speciale ale Serviciului Vamal cu cele acordate de alte autorități

Chișinău, 30 septembrie 2020 Serviciul Vamal ar putea avea dreptul de a echivala, la numirea în funcție a angajaților, gradele speciale conferite cu cele acordate de alte autorități. Comisia juridică, numiri și imunități a avizat, în ședința de astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la Serviciul Vamal.

Potrivit proiectului, la numirea în funcție, se vor echivala gradele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și ale autorităților administrative și instituțiilor din subordinea acestuia, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție, sistemului administrației penitenciare și Serviciului Fiscal de Stat. Echivalarea gradelor speciale se va efectua prin actul administrativ emis de către persoana sau organul care are competența legală de numire în funcție.

”Completarea Legii cu privire la Serviciul Vamal cu prevederile respective este oportună și indiscutabil necesară din considerentul că, actualmente, lipsesc prevederi clare și exprese în partea ce ține de echivalarea gradelor speciale (deja deținute) în cazul angajării sau al transferului persoanelor din organele securității statului și ordinii publice sau din alte organe de ocrotire a normelor de drept. Astfel, întru asigurarea respectării principiilor transparenței și echității, precum și în scopul promovării unor instrumente de motivare la angajare în cadrul Serviciului Vamal se intervine cu reglementări clare referitor la echivalarea gradelor speciale”, se menționează în nota informativă a proiectului, al cărui autor este Guvernul.

Proiectul urmează a fi dezbătut de celelalte comisii parlamentare, iar, ulterior, discutat în plenul Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More