Aprobat de Parlament: Republica Moldova va atrage un împrumut de la Fondul Monetar Internațional

Chișinău, 23 aprilie 2020 – FMI va acorda Republicii Moldova un împrumut în sumă de circa 234 milioane de dolari. Parlamentul a aprobat, în ședința plenară de astăzi, cele două Acorduri ale Guvernului Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional referitoare la un împrumut de urgență.

Împrumutul are două componente, în sumă totală de circa 234 milioane de dolari. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea deficitului bugetului de stat.

Prin intermediul instrumentului de finanțare rapidă, Republica Moldova va atrage un împrumut de circa 156 milioane de dolari. Dobânda este de 1,5%, cu o perioadă de grație de 3 ani și 3 luni și o perioadă de rambursare de 1 an și 9 luni. Maturitatea împrumutului este de 5 ani. Suplimentar, Republica Moldova va achita un comision unic de 0,5% din sumă.

Prin intermediul mecanismului de creditare rapidă, țara noastră va accesa un împrumut de la FMI de circa 78 milioane de dolari. Dobânda este de 0%, cu o perioadă de grație de 5 ani și 6 luni. Maturitatea împrumutului este de 10 ani.

Prim-ministrul Ion Chicu, în cadrul procedurii de prezentare a proiectelor celor două acorduri, a subliniat faptul că semnarea acestora a succedat recenta încheiere a Programului Republicii Moldova cu Fondul Monetar International (FMI), iar discuțiile cu FMI privind elementele unui nou program continuă la distanță.

Cele două legi au fost votate în lectura finală cu 85 de voturi și vor intra în vigoare la data publicării în ”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

23.04.2020 Ședința plenară a Parlamentului

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More