Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu oamenii din lunca Prutului au celebrat patrimoniul și tradițiile autentice

Chișinău, 16 august 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu oamenii din lunca Prutului au celebrat patrimoniul și tradițiile autentice la Festivalul BelEU Fest. Evenimentul, aflat la a IV-a ediție, promovează valorile naturii, culturii și gastronomiei locale. Festivalul s-a desfășurat pe malul lacului Beleu, în Rezervația Prutul de Jos, localitatea Slobozia Mare din raionul Cahul și a adunat colective artistice din Republica Moldova, România și Ucraina.

16.08.2025 - Președintele Parlamentului la Festivalul BelEU Fest

Pe parcursul întregii zile a avut loc un spectacol al tradițiilor autentice și bunei dispoziții. Publicul a avut parte de paradă a portului popular, târg al meșterilor și producătorilor locali, mâncăruri autentice de la sud, ateliere gastronomice și de țesut covoare, plimbări cu barca și drumeții ghidate. Lunca Prutului a răsunat de muzica Orchestrei Naționale de muzică populară „Lautarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros și de cântecele artiștilor îndrăgiți, de dansurile Ansamblului „Vatra Horelor” din Slobozia Mare, de energia și voia bună a publicului de toate vârstele.

16.08.2025 - Președintele Parlamentului la Festivalul BelEU Fest

„Este extraordinară aici și natura, și mâncarea, și oamenii. Avem tradiții și muzică frumoasă. Totu-i bun când e făcut cu suflet, iar noi, cei de la sud, știm să punem mult suflet. Mă bucur că doamna primar Valentina Carastan continuă tradiția și Festivalul BelEU Fest este un eveniment consacrat, inclus în lista evenimentelor din Republica Moldova, dar și din Europa, care promovează țara noastră”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Festivalul BelEU Fest, organizat anual de Primăria Slobozia Mare, Ministerul Culturii și Consiliul Raional Cahul este un eveniment ce încurajează păstrarea și promovarea tradițiilor locale și a turismului. Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

16.08.2025 - Președintele Parlamentului la Festivalul BelEU Fest

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...