Măsurile de combatere a fenomenului corupției electorale, supuse consultărilor publice

Chișinău, 21 martie 2025 – Comisia juridică, numiri și imunități a organizat consultări publice asupra inițiativei legislative care are drept scop combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe ale acesteia. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, ai societății civile etc., iar ședința a fost organizată în contextul amendamentelor înregistrate la acest document.

Proiectul de lege, elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, are drept scop perfecționarea cadrului normativ național referitor la combaterea actelor de corupție care se manifestă în contextul specific al desfășurării unor scrutine naționale. În nota de fundamentare a documentului se stipulează că activitatea coruptibilă din domeniul electoral are un șir de trăsături particulare, care o disting față de alte tipuri de acte de corupție și o fac mai dificil de combătut.

În context, deputații au propus o serie de amendamente, cu scopul de a îmbunătăți proiectul de lege și de a obține efectul scontat. Acestea vizează protecția datelor cu caracter personal, Legea cu privire la partidele politice, modificări la Legea privind contracararea activității extremiste, Legea privind activitatea specială de investigații și Codul serviciilor media audiovizuale. De menționat că amendamentul care vizează dezinformarea online nu a fost discutat în cadrul ședinței de astăzi, întrucât acesta urmează a fi examinat suplimentar de deputați. Propunerile au fost discutate în cadrul consultărilor publice, la fel ca și avizele Guvernului, Serviciului Informații și Securitate, Consiliul Audiovizualului și Comisia Electorală Centrală.

Printre propunerile parvenite figurează amendamentul prezentat de către deputatul Igor Chiriac, care vizează agravarea răspunderii penale pentru coruperea electorală și finanțarea electorală a partidelor politice comise în interesul grupărilor criminale, inclusiv cu utilizarea fondurilor din mijloace externe. Suplimentar, se propun modificări la Codul de procedură penală.

Totodată, un grup de deputați ai Fracțiunii PAS au propus amendamente care oferă un mecanism eficient autorităților statului ca să împiedice activitatea partidelor considerate succesoare unui partid declarat neconstituțional. „Partidele succesoare ale partidului declarat neconstituțional au asemănări substanțiale în modul de organizare și funcționare, sunt finanțate ilegal, sunt antrenate în coruperea politică a candidaților în cadrul alegerilor, coruperea liderilor politici și de opinie, a reprezentanților societății civile, coruperea alegătorilor și manipularea opiniei publice, au scopul distorsionării și influențării procesului electiv, atentând la ordinea constituțională și statul de drept din Republica Moldova”, se accentuează în argumentarea amendamentului.

Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, a anunțat că o nouă rundă de consultări publice asupra acestei inițiative legislative va fi organizată în zilele ce urmează.

21.03.2025 Consultări publice pe marginea proiectului de lege care vizează combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia, organizate de Comisia juridică, numiri și imunități

Proiectul de lege care are drept scop combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia a fost votat în prima lectură de Parlament, la sfârșitul anului trecut. Documentul conține propuneri parvenite de la mai multe instituții ale statului, după ce au fost depistate fraude în cadrul scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional, organizate în 2024.

21.03.2025 Consultări publice pe marginea proiectului de lege care vizează combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia, organizate de Comisia juridică, numiri și imunități

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...