Membrii Comisiei parlamentare de profil au discutat cu experți din Grecia, Italia și România despre bunele practici privind exercitarea controlului parlamentar asupra finanțelor publice
Chișinău, 10 aprilie 2025 – Membrii Comisiei de control al finanțelor publice au avut o întrevedere cu experții din cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”.
Întrevederea a avut loc în contextul vizitei de lucru a experților în țara noastră, în cadrul căreia aceștia au asistat și la ședința Comisiei, exprimând interes față de activitatea acesteia și atribuțiile ce țin de supravegherea modului de gestionare a finanțelor publice.
Discuțiile au vizat un schimb de opinii privind mecanismele de supraveghere parlamentară, fiind subliniată importanța asigurării transparenței, eficienței și responsabilității în gestionarea fondurilor publice.
Președinta Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, a menționat că această comisie are un rol esențial în supravegherea activităților de audit desfășurate de Curtea de Conturi. Totodată, Comisia examinează rapoartele anuale ale Guvernului privind executarea bugetului de stat, executarea bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, precum și audiază reprezentanții autorităților publice centrale și locale. „Deși membrii comisiei au apartenență politică diferită, există un consens deplin în ceea ce privește necesitatea asigurării unei gestionări corecte și eficiente a banilor publici și a patrimoniului statului”, a menționat în mesajul său președinta Comisiei, Tatiana Cunețchi.
La rândul lor, experții au fost interesați de specificul activităților desfășurate de Comisia de control al finanțelor publice, de instrumentele legislative, precum și de bunele practici utilizate în procesul de control parlamentar. Totodată, experții au apreciat transparența în activitatea Comisiei parlamentare.
Participanții la discuții și-au exprimat disponibilitatea de a continua schimbul de experiență și bune practici în domeniul controlului parlamentar al finanțelor publice.
Comisia de control al finanțelor publice