Igor Grosu: „Am votat pentru pace, stabilitate și dezvoltare, pentru o Moldovă europeană. Aceste alegeri marchează viitorul pentru mulți ani înainte”
Chișinău, 28 septembrie 2025 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exercitat dreptul la vot în cadrul alegerilor parlamentare.
„Am votat cu un sentiment de bucurie, dar și de mare responsabilitate. Cred că trăim cu toții acest sentiment pentru că nu sunt alegeri simple, care vor marca doar următorii 4 ani, dar vor marca viața noastră și felul cum ne vom construi societatea pentru mulți ani înainte. Am votat pentru pace, stabilitate și dezvoltare, pentru o Moldovă europeană”, a menționat șeful legislativului la ieșirea din secția de votare.
Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe cetățeni să participe activ la vot, oriune ar fi, în țară sau peste hotare. „Mergem toți la vot! Este decizia suverană a cetățenilor Republicii Moldova pe care trebuie să o apărăm”, a mai spus șeful legislativului, Igor Grosu. Totodată, Președintele Parlamentului a îndemnat observatorii electorali la vigilență pentru a nu admite distorsionarea procesului electoral, adăugând că autoritățile monitorizează cu atenție secțiile de vot, iar, până la această oră, procesul de votare decurge fără incidente.
Astăzi, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare. Cele 2 274 de secții de votare sunt deschise până la ora 21.00.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


