Flashmob la Parlament în contextul Zilei internaționale a bolilor rare

Chișinău, 1 martie 2024 – Un grup de copii, părinți și dascăli de la Asociația „Copiii Ploii”, împreuncă cu mai mulți deputați, au organizat, în seara zilei de ieri, un flashmob cu genericul „Un mărțișor rar, în dar” în scuarul Parlamentului. Acțiunea a fost organizată în contextul Zilei internaționale a bolilor rare, dar și marcării a zece ani de la fondarea Asociației „Copiii Ploii”.

Cu această ocazie, copiii au primit în dar de la deputați mărțișoare, mici simboluri ale primăverii, confecționate cu multă dedicație de alți copii minunați de la Centrul de zi „Phoenix”.

Prezent la eveniment, Președintele Parlamentului, Igor Grosu,  a menționat că a devenit deja o tradiție ca Ziua internațională a bolilor rare să fie marcată la Parlament alături de copiii beneficiari ai Asociației „Copiii Ploii”. „Dacă anul trecut am confecționat împreună mărțișoare, în acest an, noi, deputații suntem cei care oferim mărțișoare – acest simbol al primăverii, al renașterii și speranței”, a remarcat șeful legislativului.

”Împreună cu asistenții, pedagogii, îngrijitorii și părinții trebuie să facem tot posibilul ca fiecare copil de la noi din țară să aibă acces la educație și la servicii medicale de calitate. Acești micuți au la Parlament prieteni, iar problemele lor sunt și problemele noastre. Împreună muncim pentru un viitor mai bun”, se mai arată în mesajul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

29.02.2024 Flashmob la Parlament în contextul Zilei internaționale a bolilor rare

Directoarea executivă a Asociației Obștești „Copiii Ploii”, Doinița-Elena Losețchi, a evidențiat faptul că, copiii cu boli rare se integrează greu în sistemul socio-educațional din cauza patologilor care le afectează grav starea de sănătate. Totodată, aceștia au nevoie permanentă de servicii calitative de reabilitare și menținere, iar familiile lor – de suport psihologic și social pentru a le oferi copiilor o îngrijire adecvată.

Flashmobul a avut ca scop sensibilizarea și creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la provocările cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu boli rare. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistrați peste 2 mii de pacienți cu boli rare, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind copii.

Începând cu anul 2008, Alianța Europeană a Asociațiilor de Pacienți cu Boli Rare a declarat ultima zi a lunii februarie ca Zi internațională a bolilor rare.

29.02.2024 Flashmob la Parlament în contextul Zilei internaționale a bolilor rare

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...