Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova
Chișinău, 04 martie 2021 – În debutul ședinței plenare de astăzi, Parlamentul a ținut un minut de reculegere în memoria eroilor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Propunerea a fost lansată de deputatul Chiril Moțpan. ”Au murit oameni, au fost răniți oameni, mii de compatrioți au rămas până astăzi cu sechele”, a declarat deputatul.
Pe 2 martie în Republica Moldova este marcată Ziua Memoriei și Recunoștinței, dedicată participanților la luptele pentru independența și integritatea Republicii Moldova.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova