Cadrul normativ privind prevenirea și combaterea criminalității organizate va fi îmbunătățit

Chișinău, 4 decembrie 2024 – Parlamentul urmează să adopte un set de măsuri pentru îmbunătățirea legislației privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat de către membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Documentul conține prevederi ce țin de implementarea unor mecanisme eficiente în lupta cu criminalitatea transnațională organizată și creează cadrul normativ pentru intervenția autorităților responsabile înainte ca infracțiunile să fie comise, protejând societatea de atentate criminale.

Potrivit inițiativei legislative, vor exista mecanisme de colectare de date și informații relevante despre organizațiile criminale și de monitorizare a adunărilor membrilor grupurilor criminale organizate. Măsura se va aplica organizațiilor create din fondurile unui grup criminal organizat sau organizațiilor care oferă asistență și suport unui grup criminal organizat. Acest fapt va dinamiza procesul de prevenire și combatere a criminalității organizate, va permite identificarea în termene restrânse a membrilor grupărilor criminale, a modalităților de operare și acumulare a mijloacelor financiare pentru întreținerea organizației, precum și va oferi instrumente statului să intervină cât mai prompt.

Proiectul privind modificarea Legii ce vizează prevenirea și combaterea criminalității organizate, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, urmează a fi examinat în plenul Parlamentului.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...